Retailerul electro-IT Altex şi-a bugetat afaceri de 3,8 mld. lei în 2019, plus 7% faţă de anul trecut. Businessul ar urma să crească şi pe fondul deschiderii unor noi magazine.
„Pentru ultimul trimestru din acest an preconizăm că vom deschide încă 5-6 noi magazine, având în plan să continuăm în acest ritm şi în următorii ani“, spun reprezentanţii Altex.
Compania nu pariază doar pe offline, ci şi pe online, mai exact pe un model mixt. De multe ori, în electro-IT, experienţa de cumpărare poate fi mixtă, acest lucru însemnând că un client poate veni în magazin să analizeze oferta pentru a cumpăra apoi online sau invers.
„Ţinând cont de modificările de stil de viaţă şi de comportamentul de achiziţie al consumatorilor, am continuat să dezvoltăm, pe lângă categoriile consacrate - electrocasnice, aer condiţionat, telefoane şi comunicaţii mobile, televizoare - şi categorii noi precum băuturi (apă, sucuri), produse pentru copii/ mame, produse pentru frumuseţe (cosmetice), produse pentru voiaj, auto (anvelope, piese şi consumabile auto), produse pentru casă, iluminat, bricolaj“, mai spun reprezentanţii Altex.
Compania deţine peste 120 de magazine sub două branduri - Altex şi Media Galaxy -, şi a avut anul trecut afaceri de 3,55 mld. lei.