România dovedeşte că mai are potenţial pentru producţia de gaze atât pe uscat, cât şi offshore, după 100 de ani de extracţie, dar după scumpirile aplicate în ultimii ani în numele alinierii la standardele europene, nu mai are cine să ardă gazul. „Vestea bună“ este însă că se construiesc conducte de export. Între timp, două din trei locuinţe din România se încălzesc sau îşi prepară mâncarea la butelie sau la foc cu lemne pentru că nu sunt legate la reţeaua de gaze.
În perioada 2011-2015, preţul gazelor pentru consumatorii industriali de talie medie a crescut cu aproape 36%, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor publicate de Eurostat. Cu aceste procente, România ocupă locul secund în campionatul european al scumpirilor la gaze, prima poziţie fiind ocupată de Marea Britanie, care a bifat aproape 46%. Preţurile Eurostat pentru consumatorii industriali de talie medie sunt fără taxe, instituţia publicând pentru fiecare an un preţ care este media primului semestru.
La nivel european au fost însă şi state în care factura suportată de industrie a scăzut, exemple în acest sens fiind Lituania sau Slovenia, unde preţurile s-au redus cu 20% în perioada analizată.
Consumatorii de gaze din România sunt alimentaţi prin intermediul unui coş compus din gaze din producţia internă şi din importuri, structura acestui coş fiind stabilită de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
În 2011, de exemplu, 25% din consumul intern de gaze a fost asigurat din importuri. De la finalul anului 2012 însă, România a început să aplice un calendar de eliminare treptată a preţurilor reglementate la gazele naturale, până la acel moment gazele din producţia internă fiind vândute la un preţ chiar şi de patru ori mai mic faţă de cele importate din Rusia. Ţinta a fost de a aduce preţul gazelor locale la nivel european, prin această mişcare România renunţând la unul dintre avantajele strategice aduse de resursele interne.
