Companii

Anca Vlad: As putea vinde numai un pachet minoritar din Fildas

Anca Vlad: As putea vinde numai un pachet minoritar din Fildas

Proprietarul Fildas: Ne bazam foarte mult pe crestere organica

20.09.2006, 18:37 229

Anca Vlad, proprietara distribuitorului de medicamente Fildas Trading, afirma ca este in cautarea unui partener, dar nu vrea sa cedeze controlul afacerii.
"Fildas nu este de vanzare. Dar urmarim un parteneriat de idei si de finantare", a spus Anca Vlad pentru saptamanalul BUSINESS Magazin, adaugand ca nu s-a decis inca ce forma va avea acest parteneriat. "Cautam un partener care sa intre, daca vrea, si in actionariat", explica proprietara Fildas, care spune ca, in acest caz, nu ar ceda decat un pachet minoritar.
"Poate este un pic ciudat, dar nu vreau sa vand." Anca Vlad sustine ca are "ambitia de a demonstra ca si o companie romaneasca poate face fata cu succes concurentei in Europa".
Insa colaborarea poate lua si forma unei finantari acordate de banci, similara liniei de credit contractate de catre A&D Pharma. La inceputul acestui an, grupul care reuneste distribuitorul Mediplus si lantul de farmacii Sensiblu a imprumutat 100 mil. euro de la banci, bani care vor fi folositi pentru extinderea operatiunilor.
Pe de alta parte, indiferent de modalitatea prin care ar obtine finantarea, Fildas nu ar folosi fondurile pentru achizitia unor competitori. "Ne bazam foarte mult pe crestere organica", spune Anca Vlad. Piata de medicamente este inca foarte redusa comparativ cu cele din Europa, inclusiv din regiune, si nu poate merge decat in sus, crede proprietara Fildas. "Mizez pe o crestere de 15% anual pana cand vom ajunge la un nivel comparabil cu pietele europene. Adica in aproximativ 10 ani."
Acesta a precizat ca in acest moment analizeaza cele doua variante, dar ca nu a luat nicio hotarare in acest sens. Cu toate acestea, Anca Vlad a primit in ultima perioada mai multe oferte pentru vanzarea companiei "de la fonduri foarte mari de investitii".
Grupul de firme Fildas, din care face parte si Fildas Trading, este printre cei mai importanti jucatori de pe piata farmaceutica romaneasca, cu activitati atat pe segmentul de distributie, cat si pe cel de retail. In primele sase luni ale anului, grupul a inregistrat o cifra de afaceri de 75 mil. euro, cu 22% mai mult comparativ cu perioada similara a anului trecut, si un profit de 2,2 mil. euro.
Compania se va concentra in perioada urmatoare pe dezvoltarea vanzarilor en-gross, principalul business al grupului. Reteaua de farmacii Catena, parte a aceluiasi grup va creste prin intermediul francizelor. Lantul detinut de Anca Vlad este al doilea din tara dupa numarul de unitati, in prezent operand 138 de puncte.
Anul trecut Fildas a realizat vanzari de 145 mil. euro. Pentru 2006, compania estimeaza o crestere de peste 10% fata de ritmul pietei.
In 2005, piata farmaceutica romaneasca a crescut cu 18%, ajungand la valoarea de 1,27 mld. euro.
Principalii concurenti ai Fildas pe segmentul distributiei de medicamente sunt Mediplus, Relad, Farmexim, Farmexepert, sau Europharm. Acestia si-au dezvoltat complementar si propriile lanturi de farmacii. Pe piata locala, exista in prezent peste 5.000 de farmacii, dintre care numai 20% sunt reunite sub branduri. Cele mai importante retele de retail farmaceutic sunt alaturi de Catena, Sensiblu, Help Net, City Pharma sau Dona.

Cine vinde si cine sunt jucatorii interesati de businessurile cu medicamente ale oamenilor de afaceri romani cititi in in revista BUSINESS Magazin care apare astazi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO