Arcul de Triumf va fi restaurat cu 7 mil. euro. Ministerul Dezvoltării şi Primăria Capitalei speră la 25.000 de vizitatori în primul an după renovare

8 feb 2012 Autor: Andreea Neferu

Arcul de Triumf din Bucureşti va fi renovat printr-un proiect în valoare estimată de 30,5 milioane de lei (circa 7 milioane de euro), aproape trei sferturi din bani urmând să vină din finanţare nerambursabile.

În contextul consolidării şi restaurării Arcului de Triumf, Ministerul Dezvoltării Regionale a semnat un contract de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) cu Primăria Capitalei, proiectul vizând atragerea a circa 25.000 de turişti/vizitatori în primul an după deschidere.

Totodată, Ministerul Dezvoltării a semnat alături de Primăria Sectorului 6 şi două contracte pentru modernizarea urbanistică a zonei cuprinse între Bd. Iuliu Maniu, Şoseaua Virtuţii, Aleea Politehnicii şi Aleea Cetăţuia (din cartierul Militari), valoarea lucrărilor ridicându-se la 59 de milioane de lei (13,7 milioane de euro).

Ministerul Dezvoltării a semnat până pe 6 februarie 2.605 contracte de finanţare prin POR, în valoare de circa 4,9 miliarde de euro. Valoarea plăţilor realizate de Ministerul Dezvoltării prin POR până în prezent este de circa 1 miliard de euro.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Arcul de Triumf
, vizitatori

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine