Companii

Athénée Palace Hilton din Bucureşti, deţinut de George Copos, inaugurează un patinoar în cadrul hotelului

Athénée Palace Hilton din Bucureşti, deţinut de...

Autor: Cristina Bellu

08.12.2016, 00:00 908

Hotelul Athenée Palace Hilton va inaugura primul patinoar instalat în cadrul unui hotel, odată cu debutul sezonului festiv pe care hotelul îl marchează sub conceptul „Un ţinut de poveste la Hilton”. Construit pe terasa hotelului, patinoarul acoperă o suprafaţă de 72 de metri pătraţi şi va fi disponibil atât clienţilor hotelului, cât şi publicului, pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă. „În fiecare an încercăm să ne uimim oaspeţii cu amenajările spectaculoase şi cu petrecerile pe care le organizăm de Crăciun şi de Anul Nou. Anul acesta am decis să mergem chiar mai departe şi să ne bucurăm de o lună întreagă de sărbătoare. De aceea am ales conceptul Hilton’s Winter Wonderland şi am creat tărâmul de poveste al Athénée Palace Hilton, unde patinoarul de pe terasă va fi atracţia principală mai ales pentru copii”, a spus Aykut Korkmaz, director general al Athénée Palace Hilton Bucureşti. Anul trecut hotelul a fost desemnat ca fiind cel mai bun din România la cea de-a 23-a ediţie a premiilor World Travel Awards Europe, de către un juriu format din experţi internaţionali în industrie. Începând cu 2017, Ana Hotels va iniţia un proces de renovare completă a camerelor Athénée Palace Hilton, un proces ce se va derula pe o perioadă de 3 ani. În plus, compania va demara şi lucrările de proiectare pentru un corp nou de hotel cu aproximativ 70 de camere in spatele actualului Athénée Palace Hilton, precum şi a unei săli de conferinţe de 900 metri pătraţi. Ana Hotels este cea mai mare companie hotelieră din România după cifra de afaceri, cu şapte proprietăţi in Bucureşti, Poiana Braşov, Eforie Nord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO