Companii

Auchan cumpără cu 280 de milioane de euro 12 galerii comerciale în care erau chiriaşi

Fondatorul grupului de comerţ Auchan, Gerard Mulliez

Autor: Cristi Moga

02.07.2014, 17:34 2350

Grupul francez Auchan, controlat de familia Mulliez din Franţa, a cărei avere este estimată la peste 20 de miliarde de euro, a ajuns la un acord pentru preluarea unui portofoliu imobiliar format din 12 galerii comerciale situate în Bucureşti (două), Timişoara (două) şi alte opt oraşe din ţară, valoarea tranzacţiei ridicându-se la aproximativ 280 de milioane de euro, potrivit informaţiilor ZF.

Aceasta este una dintre cele mai mari tranzacţii din retail/imobiliare şi continuă pariul făcut de francezi pe România, în condiţiile în care nemţii de la Real sunt pe punct de plecare, Praktiker s-a predat omului de afaceri Omer Susli şi mai sunt şi alte reţele de retail ai căror acţionari vor să vândă.

Foto: Gerard Mulliez, Fondatorul grupului de comerţ Auchan

Citeşte pe ZF Corporate despre:

- alte tranzacţii făcute de Auchan în România

- preţul unei galerii comerciale

- impactul tranzacţiei asupra veniturilor şi a cheltuielilor Auchan

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO