Companii

Banii europeni saltă vânzările de utilaje de construcţii cu 20-30%

Pe piaţă au apărut noi jucători sau distribuitori, mai ales pe segmentul utilajelor mai mici de 100 de cai-putere, spun reprezentanţii Bergerat Monnoyeur

Pe piaţă au apărut noi jucători sau distribuitori, mai ales pe segmentul utilajelor mai mici de 100 de cai-putere, spun reprezentanţii Bergerat Monnoyeur

Autor: Andreea Neferu

05.09.2014, 00:04 1159

„Primul semestru al acestui an a evoluat aproape în acelaşi mod cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu un plus pentru utilajele de capacitate mai mare. Estimăm o creştere faţă de 2013 de peste 20% pentru întreg anul“, spune Liviu Neagu, directorul general al Bergerat Monnoyeur România şi Republica Moldova.

Neagu mai spune că în primul semestru peste 70% din achiziţiile de utilaje de construcţii s-au făcut pe baza proiectelor cu subvenţii de la Uniunea Europeană, în contextul în care se înregistrează o accelerare a implementării acestora.

„Deşi lucrările de construcţii şi in­fra­struc­tură nu avansează foarte rapid şi pe termen scurt nici nu se întrevede vreo schimbare de trend, socie­tăţile din acest domeniu reprezintă peste 60% din vânzările noastre. O creştere importantă se înregistrează în cazul societăţilor din domeniul agricol“, a mai declarat Neagu.

Bergerat Monnoyeur este distribuitorul în România al Caterpillar, unul dintre cei mai mari producători de utilaje de construcţii din lume.

În 2013, Bergerat Monnoyeur a înregistrat o cifră de afaceri de circa 22 de milioane de euro, în timp ce piaţa locală de utilaje de construcţii a fost estimată anul trecut la circa 50 de milioane de euro.

„Chiar dacă au apărut noi jucători sau distribuitori în piaţă, mai ales pe segmentul utilajelor mai mici de 100 de cai-putere, considerăm că vom avea o creştere a cifrei de afaceri de 10-15% comparativ cu anul 2013. Această creştere se ba­zează în principal pe creşterea vân­zărilor de utilaje de talie mare (peste 200 de cai-putere). Creşterea ar putea fi mai mare în condiţiile în care lu­crările majore din infrastructură se vor des­făşura conform calendarelor anun­ţate“, spu­ne Neagu.

Pe de altă parte, Constantin Mincu, director general al Costa Utilaje, afirmă că primul semestru a adus o majorare de 30% a numărului de utilaje de construcţii vândute în piaţă.

„Pentru întregul an 2014 considerăm că lucrurile or să meargă bine, păstrând o creştere considerabilă a vânzărilor comparativ cu 2013. În mare parte creşterea provine din faptul că în toamna anului 2013 s-au relansat fondurile europene, iar foarte multe dosare care erau în aş­teptare au fost rezolvate, livrările fiind efectuate“, spune Mincu. El este unul dintre fondatorii firmei Case Utilaje Construcţii, un alt jucător de pe piaţa de profil, din al cărui acţionariat a decis să iasă însă anii trecuţi.

Costa Utilaje, firmă deţinută de soţia lui Mincu, Irina Mincu-Pătraşcu-Brân­cuşi, a vândut în 2013 utilaje de peste 630.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

„Anul acesta ne aşteptăm cel puţin la o dublare a cifrei de afaceri pe fondul contractelor deja discutate şi în mare parte realizate. Doar în primele cinci luni ale acestui an am depăşit veniturile din anul 2013.“

Printre cele mai importante companii către care Costa Utilaje a realizat livrări anul acesta rămân firmele de construcţii care se ocupă în general de infrastructură, acestea fiind urmate de municipalităţi, care în acest an au beneficiat de fonduri europene pentru achi­ziţia de utilaje.

Mincu afirmă că în continuare buldoexcavatorul rămâne cel mai vândut utilaj de pe piaţa locală. În funcţie de configurări şi de echipări, un buldoexcavator costă pe piaţă între 45.000 şi 60.000 de euro (fără TVA), un excavator de 20 de tone ajunge la 115.000 - 150.000 de euro (fără TVA), iar un buldozer de 15 tone la 140.000-160.000 de euro (fără TVA), potrivit informaţiilor oferite anterior de Bergerat Monnoyeur.

Pe piaţa locală de distribuţie de utilaje de construcţii activează şi alţi jucători precum Terra România, distribuitorul mărcii JCB, sau Marcom, distribuitorul mărcii Komatsu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO