Companii

Bătălia pe vizibilitate: Distribuitorul de medicamente Farmexpert a redenumit 300 de farmacii sub numele Alphega şi intră puternic pe tv

Iulian Trandafir, directorul Farmexpert: Îi ajută şi pe farmacişti, e o modalitate de a face faţă competiţiei de la lanţuri

Iulian Trandafir, directorul Farmexpert: Îi ajută şi pe farmacişti, e o modalitate de a face faţă competiţiei de la lanţuri

Autor: Georgiana Mihalache

19.04.2018, 00:04 825
Brandul Alphega, sub care distri­buitorul de medicamente Farmexpert, al doilea jucător din piaţa de profil, a integrat peste 600 de farmacii indepen­dente la nivel naţional, apare în re­clamele televiziunilor, ca parte a strategiei de promovare a companiei. Alphega a fost dezvoltat de Farm­expert, singurul distribuitor din top care nu are şi o reţea proprie de farmacii, şi se adresează farmaciilor independente, care sunt susţinute din punct de vedere comercial de distribuitor. „Din moment ce am reuşit să branduim o parte dintre ele, vine şi reclama. E o comunitate de farmacii care are un vizual comun către pacienţi şi atunci e normal să se poată folosi şi metoda aceasta de comunicare către pacienţi. Îi ajută şi pe farmacişti, e o modalitate de a face faţă competiţiei de la lanţuri“, a spus Iulian Trandafir, directorul Farmexpert. Acesta nu a dorit să dezvăluie care a fost bugetul de promovare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO