Companii

Berea face din nou spumă: vânzările au crescut cu 5% după primele zece luni ale anului

Berea face din nou spumă: vânzările au crescut cu 5% după primele zece luni ale anului

Autor: Ioana David

24.12.2012, 00:09 454

Vânzările de bere au crescut cu 5% în primele zece luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011, arată o analiză ZF pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cea mai bună perioadă a acestui an a fost luna mai, când consumul s-a majorat cu aproape 17%, datorită căldurii şi finalei Europa League care s-a jucat la Bucureşti. Vremea bună s-a simţit şi în lunile iulie şi august.

Cu aceste rezultate bune, piaţa de bere a dat primele semnale clare de reviriment după doi ani de scădere şi unul de stagnare.

Piaţa berii nu a mai văzut astfel de creşteri puternice în timpul verii din 2008, ultimul an de boom pentru această industrie. Ulterior, creşterile fie au fost numai de câteva procente, fie a fost vorba de scăderi.

Cei mai mari jucători de pe piaţa locală a berii sunt Ursus, Heineken, Bergenbier, URBB (United Romanian Breweries Bere¬prod) şi Romaqua (cu brandurile Albacher şi Dorfer)

Din punctual de vedere al valorii, piaţa de bere se ridică la aproximativ 1,7 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO