Companii

Brokerul imobiliar Colliers este optimist: Se conturează cel mai bun an pentru piaţa de real-estate din perioada postcriză, cu investiţii de un miliard de euro

Mihai Pătrulescu, Head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International: Valoarea medie a tranzacţiilor a crescut semnificativ în comparaţie cu anul trecut şi estimăm că 2017 va fi în continuare un an foarte bun pentru piaţa de investiţii.

Mihai Pătrulescu, Head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International: Valoarea medie a tranzacţiilor a crescut semnificativ în comparaţie cu anul trecut şi estimăm că 2017 va fi în continuare un an foarte bun pentru piaţa de investiţii.

Autor: Roxana Rosu

27.07.2017, 00:05 347

Piaţa imobiliară din România a avut o evoluţie ascendentă în primul se­mes­tru al anului, trend care va continua şi în perioada următoare, în condiţiile în care stocul de spaţii logistice se apropie de un maxim istoric, iar 2017 se anunţă cel mai bun an pentru investiţii din perioada postcriză, cu tranzacţii de 400 milioane euro în primele şase luni, potrivit unei analize realizate de Colliers International. Astfel, pe piaţa de spaţii industriale din zo­na Capitalei au fost livraţi aproximativ 150.000 mp, cu pre­că­dere în zonele de vest şi de nord şi în apro­piere de autostrada A1. Cererea a venit din partea sectorului de comerţ online, auto şi FMCG şi a com­pa­niilor electro-IT şi lo­gistice, care au închi­riat spaţii în prin­ci­palele parcuri indus­triale: Network One Distribution – 30.000 mp în CTPark Bu­charest West, KLG – 9.755 mp în CTPark Bucharest West, Ikea şi Heineken – 8.000, respectiv 6.000 mp în LogIQ Mogoşoaia. „Luând în considerare activitatea de pe piaţa industrială de până acum, ne putem aştepta la livrări de aproximativ 250.000 mp în Bucureşti şi încă 100.000 mp în restul ţării, până la finalul acestui an. Dezvoltatorii îşi îndreaptă din ce în ce mai mult atenţia către locaţii în curs de dezvoltare precum Timişoara, Sibiu, Piteşti, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Braşov sau Roman“, a declarat Mihai Pătrulescu, Head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO