Companii

Care sunt consecinţele amânării planului Ford pentru uzina de la Craiova

Care sunt consecinţele amânării planului Ford pentru uzina de la Craiova

Angella Alexander, director HR la Ford România: Planurile noastre de a ajunge la peste 7.000 de angajaţi rămân neschimbate. Următoarea provocare va fi dublarea numărului de muncitori.

10.06.2010, 23:40 93

Ford are în plan demararea unui nou plan de recrutări pentruuzina de la Craiova, în condiţiile în care anul viitor va intra înproducţie viitorul B-Max, modelul de clasă mică al constructoruluiamerican.

"Planurile noastre de a ajunge la peste 7.000 de angajaţirămân neschimbate. Următoarea provocare va fi dublarea numărului demuncitori de la aproximativ 3.600. Recrutările vor demara înperioada următoare, acestea fiind direct legate de producţiauzinei", a declarat pentru ZF Angella Alexander, director deresurse umane în cadrul Ford România. Iniţial B-Max era programatsă intre în producţie în vara acestui an, dar proiectul a fostamânat pe fondul crizei economice.

Anul trecut Ford a investit în programe de training pentru ceipeste 3.600 de angajaţi peste 12 mil. euro şi are în planinvestiţii totale în astfel de programe de peste 100 mil. euro înperioada următoare.

În acelaşi timp, Ford primeşte în fiecare zi CV-uri de lapersoane interesate să se angajeze în cadrul uzinei de la Craiova,inclusiv de la români din afara ţării. "Primim între 300 şi 500 deCV-uri anual din partea celor care doresc să se angajeze în cadrulFord România. O parte din acestea provin de la români stabiliţi înalte ţări şi care doresc să revină în România", a subliniatAlexander.

Ford a cerut Guvernului prelungirea cu un an a termenelorcontractuale privind investiţiile şi producţia care trebuie atinsăla Craiova până în septembrie 2011, potrivit unor surse din piaţă,invocând criza financiară. Oficialii Ford au confirmat existenţaunor negocieri între constructorul american şi Executiv. Până laînchiderea ediţiei reprezentanţii Executivului nu au oferit niciuncomentariu.

O amânare a planurilor Ford nu este o catastrofă, considerăConstantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor deAutomobile din România, în condiţiile economice actuale."Majoritatea producătorilor de componente din România suntfurnizori ai Dacia, care şi în 2009 şi în 2010 a avut şi va avea oproducţie de aproximativ 300.000 de autovehicule", a subliniatStroe.

Cererea de amânare a planurilor pentru uzina de la Craiova vinela mai puţin de două luni de când preşedintele Traian Băsescu asemnat decretul de promulgare a Legii pentru ratificarea Acorduluide garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Investiţii(BEI) privind garantarea în proporţie de 80% a împrumutului de 400mil. euro contractat de Ford pentru modernizarea uzinei de laCraiova. Acordul de garanţie dintre România şi BEI a fost semnat laBucureşti în luna ianuarie a acestui an.

Cumulat, valoarea totală a investiţiilor producătorilor decomponente în zona Craiova ar fi de peste 300 mil. euro şi ar ducela crearea a peste 20.000 de noi locuri de muncă, potrivitestimărilor ZF, care în acest moment ar putea fi amânate pentru2011.

În condiţiile în care pentru Transit Connect, care se maifabrică şi în Turcia, se menţine o cadenţă medie de 300 de unităţipe lună, anul acesta se vor produce aproximativ 3.600 de unităţi.Astfel, în 2010 pentru a duce producţia la 250.000 de unităţi,B-Max ar trebui să se producă într-o cadenţă de aproape cinci orimai ridicată decât modelul care îl înlocuieşte. În prezent,potrivit contractului de privatizare Ford va trebui să plăteascădaune în valoare de până la 14 mil. euro statului român dacă vaproduce anul viitor mai puţin de 200.000 de autovehicule.

În prezent, din cei peste 300 de producători de componente de pepiaţa locală, majoritatea sunt concentraţi în judeţul Argeş, fiindfurnizori direcţi pentru Dacia, sau Timiş, cei care se concentreazăpe exporturi. În prezent, cei mai apropiaţi furnizori de uzina dela Craiova sunt cei din judeţul Olt, precum Pirelli care deţine ouzină de anvelope la Slatina.

În acelaşi timp, odată cu amânarea producţiei viitorului B-Max,modelul de clasă mică al Ford realizat pe aceeaşi platformă tehnicăcu Fiesta, şi furnizorii vor amâna investiţiile din zonaCraiovei.

Numărul de furnizori ai Ford interesaţi de a realiza investiţiiîn zona Craiova a crescut cu 11 în vara anului trecut, la aproape30 în primul trimestru al acestui an, în condiţiile în careconstructorul american va demara "în viitorul apropiat" producţiamodelului de clasă mică asamblat exclusiv la uzina din România.

"Suntem în negocieri cu mai multe companii în ceea ce priveşteinvestiţiile în Parcul Industrial Craiova. În prezent întreagasuprafaţă de 10,03 hectare este ocupată integral", a declarat MarinNicoli, administrator al Parcului Industrial Craiova.

În continuare suprafaţa parcului industrial este limitată laaproximativ 10 hectare, în condiţiile în care cererea ar fi pentrucel puţin o suprafaţă de zece ori mai mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO