Companii

Carrefour taie în carne vie: Gigantul francez concediază 2.400 de oameni şi investeşte 2,8 miliarde de euro în online

Carrefour taie în carne vie: Gigantul francez...

Autor: Alex Ciutacu

23.01.2018, 13:08 37622

Carrefour SA va face un parteneriat cu gigantul chinez Tencent Holdings şi va investi 2,8 miliarde de euro în următorii cinci ani, în segmentul de retail online, după ce CEO-ul Alexandre Bompard a decis că va intra în cursă împotriva Amazon, potrivit Bloomberg.

Decizia anunţată astăzi va rezulta în concedierea a 2.400 de angajaţi din sediul central situat în Boulogne-Billancourt, Franţa.


Citiţi şi

Ce sunt criptomonedele şi cum poţi să cumperi Bitcoin, Ethereum, Ripple sau altcoins. Tot ce trebuie să ştii despre criptomonede, ICO şi portofele electronice şi cum transformi monedele virtuale în bani adevăraţi


Carrefour plănuieşte să vândă 273 de locaţii, care au servit fostului lanţ Dia, şi să reducă mărimea francizei de hypermaketuri.

Compania caută un stimulent pentru unităţile sale din China, semnând parteneriate  cu Tencent şi cu producătorul de legume şi fructe Yonghui.

Carrefour a anunţat că ţinteşte spre reducerea costurilor pentru a economisi 2 miliarde de euro până în 2020. Retailerul pariază pe produsele marcă proprie, şi speră ca acestea să reprezinte o treime din vânzările totale până în 2022.

De asemenea, până în 2022, compania vrea să-şi tripleze încasările din vânzarea de produse organice, până la 5 miliarde de euro.

„Momentan suntem în mijlocul unei schimbări profunde la nivel global”, a transmis compania. „Comportamentul nostru de consum se schimbă: calitatea, siguranţa şi locul de provenienţă al produselor – asta îi interesează acum cel mai mult pe clienţii noştri”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO