Companii

Câştigătorii crizei: Fabryo, de la 1 mil. lei profit la peste 23 mil. lei în cinci ani

Autor: Alina-Elena Vasiliu

20.04.2017, 00:07 878
Producătorul de vopsele şi tencuieli decorative Fabryo, pe care îl deţine fondul de investiţii Oresa Ven­tures, condus de Cornel Marian, şi-a majorat profitul de la 1,2 mi­lioa­ne de lei la 23,3 milioane de lei în cinci ani. Astfel, marja de profit a urcat de la 0,9% în 2012 la peste 11% anul trecut, un re­cord pentru companie.

Din 2013 până acum, Fabryo şi-a cres­cut an de an nu­mărul de angajaţi, după cum arată datele de la Ministerul de Fi­nanţe. Începând din 2011, va­loa­rea profitu­lui a fost şi ea în con­ti­nuă creş­tere, fiind înre­gis­tra­te chiar şi creşteri mai mari de 100%.

Fabryo a investit deja anul acesta 300.000 de euro într-o nouă filială, amplasată în localitatea Cetin din ju­de­ţul Timiş, de unde se vor realiza vân­zări directe către com­paniile din retail, dar şi către parteneri constructori.

Anul trecut, compania a investit în extinderea spaţiilor de depozitare cu peste 2.500 de paleţi. Tot în 2016, Fabryo a deschis circa 25 de locuri de muncă noi.

Piaţa de acoperiri decorative a cres­cut cu 5-8% în 2016 faţă de 2015, iar aşteptările sunt pentru păstrarea acestui ritm şi în 2017.

La începutul anului 2013, producătorul de vopsele şi ten­cuieli decorative Fa­bryo, con­trolat de fondul de investiţii Oresa Ventures, a în­cheiat procesul de fuziune cu producătorul de materiale şi finisaje pentru construcţii Atlas Paints, desprins din com­pania Atlas Cor­po­ration, a grecului John Sitinas.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO