Companii

Cât aveţi într-un cont de pensie Pilonul 2: valoarea medie a fost de 5.587 lei la nouă luni, cu 18% peste decembrie 2016

Cât aveţi într-un cont de pensie Pilonul 2: valoarea...

Autor: Roxana Rosu

16.11.2017, 15:02 2071

Valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era în primele nouă luni ale anului de 5.587 lei (1.215 euro), respectiv o creştere de 18,41% faţă de decembrie 2016, a anunţat ASF.

La finele lunii septembrie, un număr de 683.098 de participanţi (primii 10% din total participanţi în funcţie de valoarea contului) deţineau cumulat 16,13 miliarde lei (42,27% din activele Pilonului II), rezultând o valoare medie a contului de 23.618 lei. 

 De asemenea, 1.707.745 de participanţi (primii 25% din total participanţi în funcţie de valoarea contului) deţineau cumulat 25,95 miliarde lei (67,98% din activele Pilonului II), valoarea medie a contului fiind de 15.194 lei.

Datele ASF mai arată că un număr de 3.415.490 participanţi la fondurile de pensii administrate privat, reprezentând primii 50% din total participanţi în funcţie de valoarea contului, deţineau cumulat 34,23 miliarde lei, rezultând o valoare medie a contului de 10.022 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO