Cât de „timişoreană“ este berea Timişoreana produsă la fabrica din Buzău?

13 sep 2010 Autor: Diana Tudor Stoica

Citeste si:

Berarii României: Criza şi ploile au scăzut vânzările de bere cu peste 10% în S1

Mai mult de jumătate dintre cele mai puternice branduri româneşti sunt din industria alimentară şi a băuturilor

"Nu mi se pare corect să-ţi faci faimă pe seama numelui Azuga, pe ceva ce ai cumpărat şi apoi imediat ai închis. Berea Azuga era renumită pentru că se folosea o anumită apă, foarte bună. Chiar şi turişii care vin în Azuga rămân uimiţi de faptul că nu se mai face bere aici", spune un localnic din Azuga.

Fabrica de bere Azuga a fost cumpărată în primele luni ale anului 2009 de Ursus Breweries, liderul pieţei locale şi producătorul berilor Ursus şi Timişoreana, pentru a fi închisă câteva luni mai târziu, în vara anului trecut. Motivul invocat de reprezentanţii companiei a fost faptul că unitatea de producţie era sub standardele Ursus Breweries din punct de vedere tehnic, iar capacitatea de producţie nu putea fi dezvoltată. Astfel, producţia berii Azuga a fost mutată la fabrica din Braşov a filialei locale a gigantului SABMiller.

Apa face diferenţa

"88%-90% din componenţa berii o reprezintă apa şi având în vedere acest lucru are o influenţă mare asupra calităţii. Apa de Azuga era o apă curată din munţii Bucegi, în timp ce în Braşov este făcută cu apa unui lac de acumulare. Prin tratarea apei nu mai este aceeaşi apă minerală pură. De ce Stella Artois nu are acelaşi gust la noi ca în Belgia sau Tuborg ca în Danemarca? Ar trebui ca pe etichete să scrie brandul Azuga, cu apă de Braşov", a declarat Vifor Verşescu, directorul general al Patronatului Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România (PSIPBR), din care fac parte companii precum Bermas Suceava, Martens Galaţi sau Bere Trei Stejari Sibiu.

Verşescu susţine că atunci când producătorii susţin că apa nu are o influenţă foarte mare asupra produsului final, se referă doar la calciu, magneziu şi duritatea apei. "Apa are diferite săruri, PH-uri care au o influenţă foarte mare asupra procesului de fermentaţie", a afirmat reprezentantul PSIPBR.

El a completat însă că legislaţia europeană în vigoare nu îi obligă pe producători să treacă nici locaţia exactă a fabricii unde a fost produs brandul de bere, nici apa folosită, ci doar numele producătorului sau al distribuitorului.

"Dacă eu ca producător am cinci fabrici, pe etichetă trec doar sediul companiei, nu şi locaţia exactă a fabricii unde a fost produsă berea. Pe producătorii locali, cu o singură fabrică, această legislaţie îi dezavantajează", a completat Verşescu.

La fel ca berea Azuga, nici brandul Haţegana nu mai este produs la fabrica din Haţeg ca urmare a deciziei companiei Heineken România, filiala locală a gigantului olandez cu acelaşi nume şi cel de-al doilea mare producător al pieţei locale, de a eficientiza businessul local şi a renunţa la activele neprofitabile.

Brandul de bere Silva, din portofoliul aceluiaşi jucător, este produs în prezent şi la fabrica din Constanţa a grupului deşi a fost produs iniţial doar cu apa din zona Reghin, judeţul Mureş.

De aceea, directorul general al Patronatului Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România consideră că astfel consumatorul este păcălit.

"Consumatorul crede că bea bere cu apă de Azuga, ceea ce nu este adevărat. Este indus în eroare, iar protecţia consumatorului ar trebui să intervină şi să modifice legislaţia", a mai spus el.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţine însă că pe eticheta produsului trebuie scrise numele şi adresa producătorului, ambalatorului sau distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană, potrivit atât legislaţiei europene, cât şi celei naţionale, iar indicarea originii pe ambalajul produsului este voluntară "dacă omiterea acesteia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienţa reală a alimentului".

Situaţie similară cu cea a salamului de Sibiu

"În prezent, denumirile Azuga, Timişoreana, Haţegana nu reprezintă denumiri de origine, acestea reprezentând denumiri comerciale ale unor sortimente de bere, care pot fi fabricate de diferiţi producători. Situaţia este similară cu cea a salamului Sibiu pentru care nu este obligatorie fabricarea numai la Sibiu, sau a şuncii de Praga a cărei fabricaţie nu se face numai în oraşul Praga", au declarat reprezentanţii serviciului produse şi servicii alimentare şi nealimentare din cadrul ANPC.

Aceştia au adăugat că atât timp cât denumirile respective sunt denumiri comerciale ale unor sortimente de bere şi pentru care, prin etichetare şi publicitate, nu se fac referiri la materiile prime utilizate, în speţă la calitatea sau provenienţa apei utilizate în fabricaţie, consideră că nu se produce o dezinformare a consumatorului.

"Berea e la fel indiferent unde e produsă"

Reprezentanţii multinaţionalelor atât din România, cât şi Europa, dar şi companiile de branding locale afirmă că producerea unei mărci în alt oraş decât cel originar este un fenomen normal în industria berii şi des întâlnit, iar producerea berii cu o altă apă decât cea de origine nu afectează caracteristicile berii.

"Membrii Asociaţiei produc şi comercializează berea respectând toate standardele de fabricaţie şi reglementările în vigoare, inclusiv pe cele de etichetare. Consumul de bere din România este acoperit într-o proporţie covârşitoare, de aproape 99% în volum în 2009, de mărci locale şi de mărci internaţionale produse în România. Materia primă şi tehnologia utilizate în industria berii garantează aceleaşi caracteristici organoleptice ale fiecărei mărci de bere, indiferent de locul unde este produsă", susţine Constantin Bratu, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

Reprezentanţii companiilor Bergenbier SA, Heineken România, United Romanian Breweries Bereprod şi Ursus Breweries, care fac parte din Asociaţia Berarii României realizând împreună peste 85% din vânzările locale de bere, nu au răspuns solicitării ZF până la închiderea ediţiei.

"Este o practică obişnuită ca brandurile să fie denumite după locul de origine în anumite categorii de bunuri de larg consum, cum ar fi berea, apa minerală, vinurile sau brânzeturile. Spre deosebire de apa minerală sau vinuri de exemplu, unde izvorul din care provine apa şi respectiv podgoriile de unde se recoltează materiile prime sunt elemente foarte importante, indisolubil legate de localizarea geografică, în cazul berii nu putem vorbi despre aceeaşi importanţă a localităţii în care sunt amplasate facilităţile de producţie", susţine consultantul de brand al companiei de consultanţă strategică şi design de brand, BrandTailors.

Numele berii nu este o promisiune faţă de consumator

Ea a adăugat că deoarece numele brand-ului de bere, mai ales când acesta redă un toponim, implică doar respectarea specificului regional şi a reţetelor tradiţionale de produs din zona respectivă, redând elementele perene ale brandului, motiv pentru care aşteptările consumatorului nu sunt înşelate.

"Promisiunea brandului faţă de consumator vizează aceste elemente emoţionale şi de spiritualitate a locului, fără a implica obligativitatea producerii berii în localitatea de origine", a completat Florea.

Opinia sa este împărtăşită şi de Irina Ilie, associate director al companiei de strategie de brand şi design Brandient, care a realizat rebrandingul companiilor CEC Bank, Dedeman şi Domo, cât şi al mai multor branduri din industria bunurilor de larg consum.

"În cazul berii, numele Timişoreana, Haţegana sau Azuga nu sunt o promisiune cheie în categoria de bere, consumatorul nu va fi înşelat dacă berea preferată se produce în altă parte şi nu în Timişoara sau Azuga. Pentru un consumator loial, constanta calităţii produsului este importantă în repetarea cumpărării, dacă aceasta îl va dezamagi în timp, îşi va îndrepta preferinţa spre alte branduri", susţine Ilie.

De aceea, ambii reprezentanţi ai companiilor de branding susţin că nu sunt necesare schimbări de denumire, branding sau comunicare atunci când un brand de bere nu mai este produs în locaţia de origine. "Schimbarea numelui sau a strategiei de comunicare a brand-ului o dată cu mutarea facilităţii de producţie ar fi o decizie cât se poate de nepotrivită, întrucât s-ar baza exclusiv pe o schimbare superficială şi cu slabe atingeri asupra fundamentului brand-ului", a completat Florea.

Mai mult, consultantul BrandTailors a adăugat că în contextul globalizării, este foarte importantă păstrarea originii ca garant al continuităţii brand-ului şi perpetuării tradiţiei berii din zona geografică respectivă, mai ales în cazul relocalizării fabricii sau deschiderii unor noi facilităţi de producţie.

"Pe de altă parte însă, trebuie înţelese anumite constrângeri ale producătorilor legate de costurile de producţie, transport şi distribuţie, aspecte care cel mai probabil fac necesare aceste schimbări în localizarea fabricilor de bere", a afirmat Andreea Florea.

Există beri cu origine controlată, dar nu în România

Jan Lichota, consilier juridic al asociaţiei The Brewers of Europe (Berarii Europei), formată din asociaţii ale companiilor de bere din întreaga Europă, susţine că închiderea fabricilor este determinată de condiţiile economice şi alte circumstanţe care necesită luarea unei astfel de decizii, cum este mutarea fabricilor din oraşe din motive logistice, de mediu sau de siguranţă.

"Se întâmplă frecvent ca o bere să fie numită după un oraş, cum sunt şi berile Warka în Polonia, Zaragozana în Spania, Hoegaarden în Belgia sau Kronenbourg după Cronenbourg în Franţa. Totuşi, acest fenomen este relaţionat cu originea produsului, locul unde a fost produs iniţial. Odată cu evoluţia acestui sector, multe berării au fost închise, dar cum popularitatea unor anumite mărci a continuat, producţia lor a fost relocată în mod frecvent în alte fabrici, care de multe ori sunt în alte oraşe", a declarat Lichota.

Singurele beri care îşi păstrează locaţia originală de producţie sunt cele incluse în lista produselor cu denumire de origine controlată (PDO - Protected Denomination of Origin sau PGI - Protected Geographical indication) sau considerate un produs tradiţional (TSG - Traditional speciality guaranteed).

"Atunci ar trebui să urmeze legislaţia Uniunii Europene pentru certificare şi să respecte reţeta şi materiile prime folosite, aşa cum sunt ele definite în legislaţie. Dar, în ceea ce priveşte acest aspect, nu am găsit nicio bere românească care să aibă vreuna din aceste certificări", a menţionat reprezentantul asociaţiei europene.

El a completat că există de asemenea branduri de bere care sunt denumite după o anumită localitate, dar care nu au fost produse niciodată acolo, fiind numite aşa doar ca urmare a creativităţii companiei, sau care au o altă origine, cum ar fi oraşul de origine al berarului-şef sau un omagiu pentru o mănăstire.

"Produsele care au denumire de origine controlată nu trebuie să aibă însă un brand concret. Principiul acestor produse este de a respecta originea geografică. De aceea brandurile pot fi diferite. Aceste principii sunt aplicate la tot felul de produse - ulei de măsline, vin, brânză, muştar, pâine, prăjituri. De exemplu, producătorii din Kent fac Kentish Ale, care are branduri de bere ca Spitfire şi Bishop's finger, produse de Shepherd Neame", a explicat el.

Ce s-ar întâmpla dacă berile ar fi produse doar în localitatea de origine?

Lichota susţine că dacă majoritatea berilor care sunt numite după o anumită localitate sau zonă ar fi produse doar în fabrica de origine, ar determina costuri de livrare şi o amprentă a dioxidului de carbon mai mare pentru acele beri, în special dacă sunt exportate în întreaga lume.

"Dacă producţia de bere a brandurilor având denumiri toponimice ar fi restrânsă la zonele geografice respective, impactul ar fi asupra preţului final al produselor. Dacă facilităţile de producţie nu ar putea fi situate cât mai aproape în raport cu arealul de comercializare a produselor, ar creşte costurile pentru logistică (n.red.-transport şi distribuţie) şi eventual cele pentru taxe (n.red.-pentru import-export), ceea ce ar duce la majorarea preţului de raft. Aşadar, soluţia relocalizării fabricilor sau a deschiderii de fabrici noi în alte regiuni geografice este în esenţă o soluţie de eficientizare a costurilor care este adoptată şi în interesul consumatorului", a explicat Andreea Florea, brand consultant al BrandTailors.