Companii

Ce puteţi citi în noul număr al revistei Business Magazin: Cum arată un tânăr manager de top

Ce puteţi citi în noul număr al revistei Business...

Autor: Dorin Oancea

06.06.2016, 00:02 223
  • „Profil de tânăr manager de top. Radiografia unui deceniu“ se numeşte materialul de copertă din Business Magazin, care analizează dintr-o perspectivă sociologică cei 1.000 de tineri care au apărut din 2006 în Catalogul Tineri Manageri de Top editat de Business Magazin. Studiul a fost realizat de Romulus Oprică, antreprenor şi doctor în sociologie, care a făcut de altfel din catalogul tinerilor manageri subiectul tezei sale de doctorat. El a identificat linii definitorii pentru managerii şi antreprenorii prezentaţi în catalog, a remarcat schimbările care au avut loc în structura acestuia, determinate de schimbările din societate şi de situaţia economică, dar şi elementele care compun succesul profesional, confom tinerilor cu care a stat de vorbă. Un deceniu de tineri manageri, văzut de sociolog.

  • Întors din Statele Unite, unde câştiga de 100 de ori mai bine decât în România, medicul Ovidiu Palea a reuşit, cu fonduri proprii, dar şi cu bani europeni, să înceapă o afacere în zona serviciilor medicale. Acum vrea să intre pe o nişă, cea a spitalului butic, de dimensiuni reduse, dar cu sevicii de înaltă calitate.

  • MindMi este un sistem care furnizează informaţii detaliate despre profilul psihologic al cuiva şi ar putea deveni, în opinia reprezentanţilor companiei Psyhometric Systems, un instrument şi un ajutor pentru departamentele de resurse umane din companii. Invenţia a fost patentată în 2013, modelul de business a fost realizat în Canada, iar aparatul este produs în România. Specialiştii din domeniul resurselor umane pot utiliza produsul în diverse contexte profesionale, precum orientarea în carieră, managementul aptitudinilor sau în evaluarea şi dezvoltarea grupurilor şi echipelor formate la locul de muncă. Sistemul şi-ar putea găsi utilitatea şi în domenii specializate precum educaţia sau poliţia. 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO