Companii

Ce puteţi citi în ultimul număr al revistei Business Magazin

Ce puteţi citi în ultimul număr al revistei Business...

Autor: Dorin Oancea

16.05.2016, 00:02 143
  • Revista face în articolul de copertă o analiză a implicaţiilor preluării Rompetrol de către o companie chineză, a afacerilor dezvoltate de antreprenorii chinezi în România, a evoluţiei balanţei comerciale şi a relaţiilor dintre China şi Europa sau restul lumii, pe fundalul ofensivei autorităţilor de la Beijing pentru a deveni principala forţă a lumii moderne. Aceasta însemnând nu numai achiziţii de companii, ci şi dezvoltări de proiete de infrastructură, energetice sau pentru valorificarea resurselor naturale.

  • Pe piaţa muncii au apărut o serie de teme la modă, printre care şi munca de acasă. La acest capitol România este pe ultimul loc în Europa, mai puţin de 1% din angajaţi având posibilitatea oferită de angajator de a lucra de acasă. Asta faţă de 14% media uniunii şi de unu din trei angajaţi din Olanda, Luxemburg sau Suedia. Cum reacţionează companiile la acest aspect, care a devenit şi un atu important la angajare?

  • O aventură antreprenorială care se poate dezvolta frumos: un grup de tineri a conceput un robot menit să devină un companion pentru copil; se numeşte Woogie, vine de pe o altă planetă, poate învăţa, vorbeşte şi ascultă şi ţine legătura cu părinţii. Woogie se adre­sea­ză copiilor între 6 şi 12 ani, se poate juca cu aceştia, îi informează şi distrează, dar acţionează şi ca un al doilea profesor, dar într-o ma­nieră mai degajată, ca un partener pentru învăţătură. Maşina va câpăta o imagine în curând şi va fi testat în 100 de familii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO