Cel mai important proces pentru stat: Electrica cere la Paris penalităţi de 250 mil. euro de la CEZ, Enel şi E.ON.

8 feb 2013 Autor: Roxana Petrescu

Statul român, prin Electrica, îşi caută dreptatea la Paris în chestiuni care privesc neîndeplinirea clauzelor din contractele de privatizare de către greii europeni ai energiei. Cel mai nou raport al Curţii de Conturi arată că sumele pe care investitorii străini le-au adus ca majorări de capital atunci când au cum­părat distribuţiile de energie nu s-au dus de fapt în investiţii, lucru care contravine obligaţiilor contractuale.

Astfel, Electrica, singura companie controlată de stat activă în domeniul distribuţiei şi furnizării de energie electrică, un business de 1,5 mld. euro, este sau urmează să intre în procese cu toţi giganţii europeni care au cumpărat în perioada 2005-2008 cinci din cele 8 filiale de distribuţie şi furnizare a energiei eletrice. Acţiunea Electrica reprezintă o premieră pentru statul român, obişnuit în ultimii ani să asculte sfaturile instituţiilor străi­ne, să vândă active la preţuri subevaluate sau să le îndeplineas­că solicitările companiilor străine în schimbul promisiunilor de investiţii. În joc sunt penalităţi de 250 mil. euro pe care CEZ (Cehia), Enel (Italia) şi E.ON (Germania) ar trebui să le plă­tească pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile de la privatizare.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.02.2013

 
Cuvinte cheie:
Electrica
, energie
, penalităţi
, CEZ
, Enel
, E.ON
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 2 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (2):
fost actionar FP - 09 februarie 2013, 02:54

ati omis sa mentionati cand statul, adica Min. Finantelor condus de ministrul Pogea, omul lui Videanu, a vandut participatia de 20% detinuta de FondulProprietatea la ELectrica, (devenita CEZ), chiar in dispretul vointei actionarilor minoritari ai FP, ce realizau ca trebuie pastrat la fond acest activ f. valoros. Mai cu seama ca deja era public megaproiectul eolian de la Fantanele ce avea sa sporeasca suplimentarea valoarea pachetului de actiuni detinut de catre stat prin FP la CEZ. Si totusi, finantele, pe atucnic majoritare in FP, au decis vanzarea pachetului de 20%catre proprietar, adica CEZ. Evident mult subevaluat ! Toti membrii CA ce au votat la ordinul MF pentru, ar trebui chemati in instanta. Cica la schimb CEZul s-ar fi angajat unei persoane grele si interesate din MFin, ca vor cumpara turbinele eoliene de la GenEL, si nu de la europeni,fapt ce s-a si confirmat ! Cine a pierdut? Statul, aka cetateanul roman, a carui patrimoniu valoros din energie, prin tot felul de scheme financiaro-juridice…

Alexu - 08 februarie 2013, 13:21

Ar trebui scoase afara din Romania .
Enel si Eon cel putin sunt cele mai mari tepe din ultimii ani ! investitii ZERO sau cu cantec ( contoare schimbate ca sa mai fie schimbate de cateva ori in urmatorii ani!)

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide