Companii

Cele mai scumpe vacanţe de Revelion: 16.000 € pentru 14 zile în Maldive şi 15.000 € o săptămână în Abu Dhabi la cinci stele

Cele mai scumpe vacanţe de Revelion: 16.000 € pentru 14 zile în Maldive şi 15.000 € o săptămână în Abu Dhabi la cinci stele

Destinaţiile exotice sunt la mare căutare pentru revelionul din acest an, dar preţurile pornesc de la câteva mii de euro

Autor: Mirabela Tiron

24.10.2011, 18:44 726

"Foarte mulţi dintre clienţii Happy Tour sunt persoane care conduc afaceri importante. De aceea, nu rareori decizia de a pleca în vacanţa de Revelion se ia destul de târziu, în luna decembrie, pentru că sfârşitul de an este o perioadă cu o agendă aglomerată. Cu toate acestea, avem şi turişti care fac rezervările din timp", a declarat Mădalina Grosu, product manager al Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism de pe piaţă.

Până acum Happy Tour a vândut mai multe pachete în destinaţii exotice, al căror preţ se ridică la câteva mii de euro, dar şi în capitalele europene.

Printre pachetele cele mai scumpe care s-au vândut de Revelion se numără vacanţe în Maldive şi Abu Dhabi.

O familie cu un copil va prinde trecerea dintre ani în Maldive pentru 16.000 euro

"Am vândut pentru doi adulţi şi un copil o vacanţă de 16.000 de euro (bilete de avion, cazare, transport) cu plecare pe 24 decembrie şi retur pe 6 ianuarie. Cazarea se va face la un hotel de cinci stele Velassaru Maldives de pe plajă", a precizat Mădălina Grosu.

Un alt pachet pe care l-a vândut Happy Tour pentru Revelion 2012 este o vacanţă în Abu Dhabi, la 15.000 de euro, care include şapte nopţi de cazare la hotel Emirates Palace cu mic dejun şi cina de Revelion.

Anul trecut numărul românilor care au mers în destinaţii externe s-a ridicat la 8.370 de turişti, iar suma totală cheltuită a fost de 4,1 milioane de euro, potrivit datelor transmise de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

Şi pentru croaziere a fost cerere

"Evident că am avut şi cerere pentru oferte mai ieftine, care au fost rezervate de turişti", potrivit reprezentantului Happy Tour.

Astfel că până acum agenţia a mai vândut o croazieră de 15 zile în Caraibele de Sud pentru perioada 18 decembrie-2 ianuarie, cu itinerariul San Juan, Puerto Rico, St. Maarten, St. Lucia, Antigua şi alte insule. Preţul pe un pachet s-a ridicat la circa 1.750 de euro de persoană.

Prin agenţia Happy Tour s-a mai vândut pentru perioada 27 decembrie-3 ianuarie un pa­chet care include un circuit de opt zile prin Ma­drid şi Sevilla, cu cazare la hoteluri de patru stele, cu mic dejun, al cărui preţ a ajuns la 995 de euro de persoană. În acest preţ sunt incluse bile­tele de avion, cazarea, tur panoramic al ora­şe­lor Madrid, Cordoba, Sevilla şi excursie de o zi la Granada. De asemenea românii au mai optat pentru Revelion la Sharm el Sheikh, pre­ţul unui pachet de şapte zile, cu cazare la patru stele fiind de 679 de euro de persoană.

Cei cu bugete de peste 1.000 de euro se cazează la cinci stele

Daniela Dumitrica, marketing manager al agen­ţiei de turism Paralela 45, spune că până acum s-a vândut un pachet de Revelion în Sin­ga­pore şi Malaysia la preţul de 1.895 de euro de per­soană, care include transport cu com­pa­nia Air France - KLM pe ruta Bucureşti-Paris-Singapore. "În tarif este inclusă cazarea la hoteluri de cinci stele, transferul de la aeroport la hotel şi invers, dar şi turul de oraş cu ghid local", a spus Daniela Dumitrica.

S-a mai vândut un pachet la 1.975 de euro de persoană în Republica Dominicană, care in­clude transport cu avionul, opt nopţi de cazare în regim all inclusive în bungalow junior la hotel de cinci stele Bavaro Princess, dar şi cină fes­tivă.

Dubai şi Thailanda rămân în topul preferinţelor pentru Revelion

Daniela Dumitrica a mai precizat că au mai fost cumpărate până în prezent vacanţe în Thailanda, preţul unui pachet fiind de 1.095 de euro de persoană, cu şapte nopţi cazare la hotel de patru stele şi tur de oraş.

De asemenea, s-a mai vândut un pachet în Dubai, la tariful de 985 de euro de persoană. "Pachetul include transport pe cursă directă cu avionul, şapte nopţi de cazare la hotel de patru stele, tur de oraş cu ghid local şi însoţitor de grup român."

Lucian Boronea, director general al agenţiei Accent Travel & Events, spune că printre destinaţiile de lux alese de români pentru Revelion se numără Las Vegas (unde a fost cumpărată de două persoane o vacanţă de opt zile cu 4.200 de euro), dar şi Rio de Janeiro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO