Producătorul de cablaje auto Fujikura Automotive România, parte a grupului japonez Fujikura cu vânzări globale de peste 5,1 mld. euro şi 44.000 de angajaţi, a derulat o campanie de recrutare ce a presupus angajarea a 250 de oameni în fabricile din Cluj-Napoca şi Dej, dar şi pentru centrul de cercetare şi dezvoltare inaugurat recent la Sibiu.
Astfel, Fujikura a ajuns la 3.000 de angajaţi pe piaţa locală după ce a realizat anul trecut investiţii de peste 5 mil. euro în creşterea capacităţilor de producţie, în principal în vederea dezvoltării unui proiect pentru grupul Volkswagen ce presupune realizarea cablurilor de alimentare pentru motor.
"În 2012 am avut creşteri de comenzi şi proiecte noi, care au favorizat crearea a 250 de noi locuri de muncă atât pentru muncitori, cât şi pentru persoane cu studii superioare, în special tehnice. Pentru acest an se prevăd contracte noi, ceea ce va duce la creşterea volumului de producţie", a declarat Angela Piliughin, director general al Fujikura Automotive România.
Unităţile japonezilor de producţie din România fac parte din divizia automotive Fujikura şi produc cablaje (pentru motor, portiere, climă, airbag, bare, pavilion sau pentru direcţie), principalul client fiind grupul Volkswagen. Totodată, fabricile Fujikura din Cluj-Napoca şi Dej produc cablaje auto şi pentru alţi clienţi precum Valeo, Delphi, Antolin sau Brose. Componentele fabricate de Fujikura sunt montate ulterior pe diverse modele ale mărcilor Volkswagen, Audi, Skoda, Seat, Prosche, Ford, Toyota, Mazda, Subaru, dar şi altele.
Potrivit reprezentanţilor companiei Fujikura, cablajele produse în România sunt destinate exclusiv exportului în ţări precum Germania, Spania, Portugalia, Ungaria sau Cehia. Pe piaţa locală, Fujikura operează două fabrici în Cluj-Napoca şi Dej, însă mai deţine un birou de cercetare şi dezvoltare inaugurat recent la Sibiu. Până în prezent, la Sibiu au fost angajaţi 10 ingineri, urmând ca în acest an efectivul biroului de cercetare să crească la 21 de persoane.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels