Companii

Coface: Jumătate dintre companiile din comerţul cu lemn şi materiale de construcţii au un grad de insolvenţă peste medie

Coface: Jumătate dintre companiile din comerţul cu lemn...

Autor: Roxana Rosu

11.04.2018, 16:10 661

Jumătate dintre companiile din comerţul cu ridicata al materialelor lemnos şi al materialelor de construcţii au un grad de insolvenţă peste medie, se confruntă cu scăderea veniturilor, iar datoriile acestora la bugetul de stat au atins maximul ultimilor 8 ani în perioada 2016-2017, arată un studiu realizat de Coface pe acest sector economic.

De asemenea, numărul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de un milion de euro care au înregistrat incidente de plată s-a dublat în 2017 faţă de 2016, iar 44% dintre companiile din domeniu îşi plătesc datoriile mai târziu decât le-ar permite ciclul operaţional.

„Veniturile consolidate la nivelul sectorului au fost în creştere uşoară de 3% în 2016, însă pentru aproape jumătate dintre companii rezultatul net a fost în scădere. Un aspect alarmant este că orizontul de finanţare rămâne unul pe termen scurt, 79% din total datorii fiind curente. La nivel sectorial, 1 din 2 companii are un grad de îndatorare de peste 80% şi îşi plăteşte datoriile mai târziu decât i-ar permite ciclul operaţional. Tendinţa pe termen lung este îngrijorătorare, dat fiind că jumătate din firme prezintă un grad de insolvenţă peste medie”, a declarat Alexandru Fotia, Senior Financial Analyst Coface România.

Potrivit studiului, în sectorul analizat, 47% dintre companii au avut o pierdere netă la sfârşitul anului 2016, pentru 14% fiind mai mare de 20% şi doar 12% având un profit peste 20%.

Analiza a inclus datele agregate a 6.934 companii care au depus datele financiare pentru 2016 şi au generat o cifră de afaceri consolidată de 16,28 miliarde lei.

„Anul 2017 a reprezentat maximul din punct de vedere al numărului de companii care au înregistrat incidente de plată în rândul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 1 MIL EUR şi din punct de vedere al numărului de incidente. La fel ca şi în alte sectoare, este îngrijorător faptul că deşi numărul de companii cu datorii la Bugetul de Stat a scăzut în 2017, foarte probabil ca urmare a pragurilor introduse de ANAF, valoarea acestora a crescut foarte mult, fiind peste nivelurile din anii anteriori. Pe de altă parte, acţiunile în instanţă împotriva firmelor din sector s-au redus, ceea ce poate însemna o disciplinare a companiilor în relaţiile cu partenerii”, a declarat Nicoleta Mărunţelu, Senior Financial Analyst, Coface România.  

Comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare înregistrează o durată medie de colectare a creanţelor în scădere, de la 84 de zile, în 2012, la 64, în 2016, în timp ce media la nivel naţional în aceeaşi perioadă analizată s-a micşorat de la 100 de zile, până la 93.

Din perspectiva incidentelor bancare, a fost analizată evoluţia companiilor din sector cu cifra de afaceri mai mare de un milion de euro, la nivelul lunii martie 2018, adică 630 de firme. Rezultă, în 2017, o frecvenţă ridicată a incidentelor bancare, cu precădere majore. Totodată, în 2017, numărul companiilor cu incidente a fost cel mai mare din ultimii 7 ani, adică 23, atingând maximul. Fenomenul este amplificat de faptul că aproximativ 36% din numărul total de incidente au fost ale unei singure companii.

Deşi în 2017 numărul total de incidente la plată s-a situat aproape de valoarea din 2015, numărul companiilor cu probleme s-au dublat. Din punct de vedere trimestrial la 2016 şi 2017, se poate vedea că majoritatea incidentelor au fost în ultimul trimestru al lui 2016 şi în primul trimestru al lui 2017. În primele trei luni ale anului 2018, deja şase companii cu cifra de afaceri peste un milion de euro au avut incidente bancare.

Din totalul de 6.934 companii active în 2016, Coface a analizat 1.035, adică aproximativ 15%, dar care au o pondere a cifrei de afaceri de 67% în cifra de afaceri consolidată la nivel de sector. Cele mai multe firme, 49%, sunt încadrate de Coface cu un risc mare şi mediu-mare, doar 43% având un risc scăzut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO