Business Hi-Tech

Consiliul Concurenţei prezintă soluţiile propuse de PayPoint Services în contextul preluării Payzone, pentru menţinerea unui mediu concurenţial sănătos

Consiliul Concurenţei prezintă soluţiile propuse de...

Autor: Roxana Rosu

16.08.2017, 11:55 227

Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele propuse de PayPoint Services SRL pentru a înlătura îngrijorările legate de concurenţă identificate în contextul preluării companiei Payzone SA, analiza preliminară a tranzacţiei identificând pericolul consolidării unei poziţii dominante pe piaţa serviciilor de încasare de plăţi.

În urma analizei preliminare, Consiliul Concurenţei a constatat că tranzacţia ridică obstacole semnificative în calea concurenţei effective, principal problemă fiind posibilitatea consolidării unei poziţii dominante pe piaţa serviciilor de încasare de plăţi.

Angajamentele propuse de PayPoint Services se referă, în principal, la preţurile practicate şi la numărul minim lunar de tranzacţii pe care magazinele partenere trebuie să le realizeze. Documentul, conţinând angajamentele formulate de PayPiont, pot fi consultate pe pagina web a autorităţii de concurenţă.

PayPoint Services este parte a grupului britanic PayPoint, înfiinţat în 1996, fiind deţinută în majoritate de către PayPoint PLC. PayPoint pic a preluat în 2007 distribuitorul local de produse şi servicii pre-plătite pentru telefonie mobilă Pay Store SRL, redenumit ulterior PayPoint Services. În 2008, societatea a lansat serviciul de încasare sume în numerar. PayPoint PLC este listată la London Stock Exchange.PayPoint are ca obiect de activitate furnizarea de servicii de încasare sume de bani, precum şi distribuţia de produse şi servicii pre-plătite pentru telefonie mobilă, Internet şi radio-TV. Aceste activităţi sunt realizate prin intermediul reţelelor de terminale electronice amplasate în magazine de proximitate şi alte locaţii similare.
 
Payzone oferă pe teritoriul României servicii similare celor oferite de PayPoint Services. Payzone a fost înfiinţată în 2004 şi are ca acţionar majoritar societatea Payzone Group, deţinută la rândul ei de un fond de investiţii care operează din Marea Britanie. Payzone este implicată în România în servicii de încasare de sume de bani, precum şi în activitate de distribuţie de produse şi servicii pre-plătite pentru telefonie mobilă, Internet şi radio-TV. În plus, Payzone este implicată şi în activităţi de dezvoltare IT.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO