Companii

Constantin Hariton, Saint-Gobain: Primul trimestru a adus semne bune în industria construcţiilor

Constantin Hariton. Fotograf: Silviu Matei

Constantin Hariton. Fotograf: Silviu Matei

Autor: Andreea Neferu

15.04.2015, 00:07 792

Constantin Hariton, directorul general al Saint-Gobain Construction Products România şi delegat general adjunct al grupului francez Saint-Gobain pe piaţa loca­lă, spune că primul trimestru a adus semne bune în industria construcţiilor, însă deocamdată este dificil de estimat dacă această tendinţă de re­ve­nire se va menţine tot anul.

„Sectorul dedicat lucrărilor in­ginereşti de drumuri, po­­duri, re­ţe­le utilitare va avea creşterea cea mai mare, pro­babil peste 6%. Dar, pentru moment, după doar trei luni, este greu de tras o concluzie valabilă pentru întreg anul. Nu există certitudini cu privire la evoluţia economică, la performanţa din agricultură, care are efecte şi asupra con­struc­ţiilor din mediul rural, din exporturi, la ritmul şi valoarea inves­ti­ţiilor.“

El crede că este obligatorie construirea unei viziuni asupra Ro­mâniei în orizontul următorilor 20 de ani, pentru că aceasta va surprinde priorităţile naţionale şi planurile de dezvoltare pe termen mediu şi lung. „Existenţa acestora va permite com­paniilor publice şi private, româneşti şi străine, să îşi identifice interesele pe termen lung, să-şi definească obiectivele şi să-şi aloce resursele“. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO