Consultant fiscal: Măsurile Guvernului ar putea încuraja evaziunea fiscală şi ar amâna investiţiile

11 ian 2017 Autor: Mona Scarisoreanu

Noile măsuri anunţate de Guvernul Grindeanu ar putea încuraja evaziunea fiscală, a declarat, pentru MEDIAFAX, consultantul fiscal, Dan Schwartz. Acesta spune că anumite investiţii ale companiilor ar putea fi amânate pentru a se evalua impactul negativ al măsurilor fiscale.

Noul Executiv a anunţat o serie de măsuri cu impact asupra bugetului, dar şi al mediului de afaceri şi a veniturilor românilor. Printre acestea se numără creşterea salariului minim pe economie, modificarea modului de impozitare a micilor afaceri, dar şi a salariilor etc.

Consultantul fiscal, Dan Schwartz a declarat, pentru MEDIAFAX, că recentele măsuri vor conduce la creştere a impozitării salariilor ce depăşesc 3000 de euro brut, adică circa 2500 de euro net, echivalentul în lei. “Banii aceştia se câştigă în IT, sectorul bancar, cel al asigurărilor, în multinaţionale şi în managementul mijlociu şi de top al companiilor. Este afectată clasa de mijloc în formare”, arată Dan Schwartz, managing partner, RSM România.

Acesta explică cum aceste măsuri ar putea încuraja evaziunea fiscală: “Dacă vorbim de creşterea impozitării salarilor mari va apărea tentaţia ca diferenţa de salariu să se plătească la negru tocmai pentru că trebuie să se limiteze pe cât posibil plata contribuţiilor sociale. Iar, atunci când se ridică plafonul pentru microîntreprinderi la 500.000, ai făcut mult mai uşoară împărţirea unui business de 1,5 milioane de euro în trei business-uri de 500.000. Astfel, afacerea de 1,5 milioane de euro nu mai plăteşte impozit pe profit de 16%, ci 1% impozit pe venit, dar împărţit pe trei microîntreprinderi. Acest lucru ar urma să scadă veniturile bugetare. Iar, dacă ne referim la impozitarea cu 3% pe tranzacţiile imobiliare ce depăşesc o anumită valoare, probabil că se vor declara preţuri subevaluate şi astfel se vor pierde venituri bugetare”.

Consultantul fiscal spune că modul în care au fost adoptate noile modificări nu este conform cu speranţa mediului de afaceri şi a contribuabililor în general de a trăi într-un mediu legislativ stabil şi predictibil. Multe dintre schimbări implică ajustarea unor planuri de afaceri deja făcute pentru anul 2017 în baza legislaţiei fiscale în vigoare până la data adoptării OUG 3/2017. “Modificarea acestor planuri trebuie făcuta acum în regim de urgenţă, mediul de afaceri neavând la dispoziţie timpul necesar pentru a fundamenta şi finanţa decizii financiare extrem de importante pentru activitatea tuturor companiilor, indiferent de mărimea sau natura capitalui lor social. De asemenea, decizii majore de investiţii trebuie acum reexaminate pentru a reduce la maximul posibil impactul negativ pe care modificările de legislaţie fiscală adoptate “peste noapte” le pot avea”, susţine Schwartz.

Acesta considera că, printre măsurile cu un posibil dublu impact negativ (business-persoane fizice) este cea referitoare la renunţarea la plafonarea bazei de calcul al contribuţiilor sociale şi de sănătate. Această schimbare va avea drept impact imediat creşterea costurilor cu munca înregistrate de angajatori şi, în acelaşi timp, ar putea genera reducerii ale venitului net din salarii pentru angajaţii care şi-au negociat salariul brut. Pentru salariaţii care şi-au negociat salariul net, la prima vedere, eliminarea plafoanelor de calcul nu ar avea un impact negative, dar ţinând seama de faptul că în aceasta situaţie întrega povară fiscală este transferată asupra angajatorilor, este posibil ca aceştia să amâne sau chiar să renunţe la măririle de salarii prevăzute pentru anul 2017”, arată Dan Schwartz.

Alte creşteri semnificative de fiscalitate sunt reprezentate de impunerea unei cote de impunere de 3% asupra venitului net din înstrăinarea bunurilor imobiliare din patrimoniul personal, venit net calculat ca diferenţa între preţul tranzacţiei şi suma neimpozabilă de 450.000 lei. “Noua cota de impozitare va influenţa negativ veniturile nete din astfel de tranzacţii obţinute de persoanele fizice care înstrăinează bunuri imobiliare de valoare relativ mare şi va avantaja acele persoane fizice care vând bunuri imobiliare de valori relativ mici”, este de părere consultantul fiscal.

Pe de altă parte, Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PricewaterhouseCoopers România arată că măsura de scutirea de plată a impozitului pe venit pentru cei care realizează venituri din vânzările de proprietăţi imobiliare cu o valoare de până la 450.000 de lei va impulsiona piaţa imobiliară. De asemenea, scutirea de la plata impozitului pe venit a persoanelor care obţin venituri din activităţi sezoniere, va încuraja participarea pe piaţa forţei de muncă, în special pentru populaţia din mediul rural.

„Trebuie apreciat faptul că s-a păstrat calendarul de reducere a taxelor agreat prin Codul Fiscal din 2015, astfel încât de la 1 ianuarie 2017 a fost redusă cota standard de TVA la 19%, ajungând astfel la nivelul de dinainte de 2010, a fost eliminată supra-acciza pe combustibil şi taxa pe construcţiile speciale, măsuri bine-venite pentru mediul de afaceri şi care vor duce la impulsionarea investiţiilor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihaela Mitroi.

Acesta consideră programul fiscal al noului guvern ca fiind ambiţios şi realizabil în măsura în care autorităţile vor identifica surse pentru creşterea veniturilor bugetare, cum ar fi: îmbunătăţirea colectării taxelor şi impozitelor, continuarea modernizării şi informatizării ANAF, concentrarea pe combaterea evaziunii fiscale în zonele de mare risc, încurajarea conformării voluntare a contribuabililor ş.a.

În schimb, analistul economic, Aurelian Dochia se arată sceptic în ceea ce priveşte menţinerea deficitului bugetar în ţinta de 3%.

“Există un mare semn de întrebare în legătură cu soluţiile prin care bugetul pentru 2017 va reuşi să asigure toate creşterile de cheltuieli propuse, din care salariile şi pensiile sunt doar o parte, simultan cu reducerea promisă a unor impozite şi taxe, respectând totodată limita de 3% din PIB pentru deficitul bugetar. Desigur, un miracol nu poate fi exclus – de exemplu, o creştere economică deosebit de ridicată de exemplu, dar în general nu este prudent să construieşti bugetul bazându-te pe ipoteze excesiv de optimiste. Eu cred că ne îndreptăm cel mai probabil către un final de an 2017 în care ţinta de deficit bugetar va fi depăşită”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Aurelian Dochia.

 
Cuvinte cheie:
MASURI GUVERN
, DAN SCHWARTZ
, BUGET
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide