Companii

Consumul de gaze din chimie, la jumătate faţă de 2008. În Ungaria însă, cererea tot creşte

Consumul de gaze din chimie, la jumătate faţă de 2008....

Autor: Roxana Petrescu

19.03.2018, 00:07 640

Prăbuşirea industriei chimice a fost principalul fac­tor care a generat scăderea consumului de gaze pe plan local, în perioada 2008-2016 cererea venită din partea aces­tui sector reducându-se cu mai bine de 60%. Peste gra­niţă, la vecinii unguri, businessul cu produse chimice a înflorit în perioada analizată, cu gaz din import, creşterea afacerilor din sector fiind de peste 34%.

Datele de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) oglindesc dezastrul din in­dustria chimică locală. Dacă la nivelul anului 2008 con­su­mul industrial chimic era de 3 miliarde de metri cubi, în 2016 acesta ajunsese la numai 1,2 miliarde de metri cubi. Popu­laţia a ajuns să consume mai multe gaze decât chi­mia, chiar şi în contextul în care doar una dintre trei case este conec­ta­tă la reţeaua de gaze, restul încălzindu-se cu vreascuri.

Pentru îngrăşămintele chimice, gazul este materie primă, în contextul în care 70% din costuri sunt repre­zen­ta­te de folosirea acestei resurse. Dincolo de această ramu­ră însă, informaţiile disponbile arată că prin prelucrarea pe­trolului şi a gazului prin industria chimică pot rezulta mai bine de 70.000 de produse.

Cum veritabile lanţuri de business locale, cum ar fi com­binatele chimice sau rafinăriile cu secţii de petro­chi­mie, au fost trase pe linie moartă, posibilele noi resurse din Marea Neagră nu îşi mai găsesc cum­pă­ră­tori pe plan local. Peste graniţă însă, se dezvoltă deja o cerere im­por­tantă pentru gazul românesc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO