Companii

Continental Timisoara ajusteaza productia in functie de Dacia si Volkswagen

Continental Timisoara ajusteaza productia in functie de Dacia si Volkswagen

Piata totala de anvelope a fost estimata la aproximativ 2,4 milioane de unitati, din care 1,6 milioane de unitati sunt anvelope de vara

03.12.2008, 16:25 173

Continental, cel mai mare producator local de anvelope pentru autoturisme, a anuntat ca isi va ajusta productia la fabrica din Timisoara in urma reducerii comenzilor din partea clientilor precum Automobile Dacia, Ford, GM sau VW, care au suspendat productia pe perioade limitate.

Cel de-al doilea jucator din topul producatorilor de anvelope, Michelin, a anuntat saptamana trecuta ca va opri productia fabricii de anvelope si a fabricii de cord metalic din Zalau pentru doua saptamani, in luna decembrie.
Compania estima la inceputul anului ca va produce circa 13 milioane de anvelope in 2008, insa datorita crizei financiare actuale, volumul productiei este ajustat zilnic, in functie de comenzi.
"Initial a fost planificata o productie de aproximativ 13 milioane de anvelope. Pe piata auto cei care dicteaza trendul sunt clientii nostri, in consecinta depindem de volumul comenzilor. Cu toate acestea, portofoliul de parteneri si clienti ne permite sa minimizam impactul direct si consecintele negative", a declarat Thierry Wipff, directorul general al Continental Timisoara.
Reprezentantii companiei nu au specificat cat de importante sunt ajustarile efectuate, dar au adaugat ca productia nu va fi oprita. Continental livreaza in Romania anvelope de prima echipare pentru modelul Logan si comercializeaza pe piata de inlocuire mai mult de 600.000 de pneuri. "In total, incluzand aici atat echipamentele de dotare din fabrica, cat si cele de inlocuire, am atins un volum al vanzarilor de aproximativ 1,3 milioane de anvelope pentru autoturisme in Romania", a declarat Martin Zaloudek, market manager al Continental Romania.
Livrarile catre Automobile Dacia reprezinta mai putin de 5% din productia de anvelope a fabricii timisorene. De la cele cinci fabrici detinute in Romania, in Timisoara, Sibiu, Carei, Arad si Iasi, Continental livreaza pentru Dacia si unitati electronice de control, sisteme de tubulatura pentru servodirectia automobilelor si componente pentru sasiu si siguranta. In cele cinci fabrici si doua centre de inginerie Continental are mai mult de 6.500 de angajati.
Chiar daca volumul de anvelope trimis catre producatorii de automobile s-a redus in ultimele doua luni, Continental arata ca vanzarile din piata de inlocuire nu sunt afectate, ba chiar beneficiaza de impulsul importului masiv de automobile second hand.
"Acest lucru genereaza pe termen mediu si scurt o cerere sporita de anvelope ca si piesa de schimb, deoarece de cele mai multe ori acestea intra in tara cu anvelopele deja uzate. In plus, romanii au inceput sa devina mult mai interesati de achizitionarea anvelopelor de iarna", a spus Zaloudek.
Consumatorul roman a inceput, potrivit lui Zaloudek, sa fie mult mai interesat de achizitionarea de anvelope pentru sezonul de iarna in urma campaniilor de educare desfasurate de producatori si datorita faptului ca tranziteaza tot mai mult state europene care impun echiparea cu anvelope specifice pentru sezonul de iarna.
Transformarea din profilul consumatorului se regaseste si in datele pietei, iar, potrivit estimarilor Continental, piata anvelopelor de iarna va ajunge la 800.000 de unitati in acest sezon, in crestere cu 40% fata de anul trecut.
"Piata este caracterizata de doua mari sezoane: vara si iarna. Este normal sa existe o dinamica pe aceasta piata, in sensul ca distribuitorii si comerciantii de anvelope se aprovizioneaza cu anvelope de vara in perioada ianuarie - martie, vanzarea acestora catre consumatorul final urmand a avea loc in principal in lunile aprilie - iunie", a declarat Zaloudek.
Piata totala de anvelope a fost estimata la aproximativ 2,4 milioane de unitati, din care 1,6 milioane de unitati sunt anvelope de vara.
Grupul Continental, care detine mai multe fabrici in Romania la Timisoara si Cluj, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 489 mil. euro si un profit net de 14 mil. euro, la jumatate fata de cel raportat in anul precedent.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO