www.zf.ro - Ultima actualizare 02:57
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
Cora: "Joi şi vineri vânzările au fost mai bune decât de Sărbători"
5 feb 2012
Vânzările celor trei magazine din Bucureşti ale retailerului franco-belgian Cora s-au dublat joi şi vineri comparativ cu aceeaşi perioadă a săptămânii trecute, pe fondul informaţiilor vehiculate despre un posibil cod roşu de ninsoare şi viscol care ar afecta aprovizionarea cu alimente.
Cora deţine în Capitală magazine în zona Lujerului, Pantelimon şi Sun Plaza.
Boc, întrebat dacă îl demite pe Igaş pentru declaraţiile privind zăpezile din '54: Nu văd motivele
"Vânzările acestor unităţi au crescut cu 100, 130 şi respectiv 140% în zilele de joi şi vineri comparativ cu aceeaşi perioadă din săptămâna anterioară. Şi în magazinele din ţară am simţit o creştere a vânzărilor însă în capitală avansul este mai puternic", spune Ana Maria Florea, reprezentantul de marketing şi PR al Cora.
Ea spune că oamenii s-au panicat şi au venit în hipermarketuri să îşi facă provizii. Cozile se întindeau până la jumătatea magazinului.
"Oamenii au cumpărat ce puteau stoca, de la conserve la lapte, ouă, carne şi parte. În principal alimente de bază. Vânzările au mers mai bine decât de Crăciun. Vedeam cum rafturile se goleau pe măsură ce erau alimentate", explică ea.


