Companii

Coşul milionarului român. Cât costă cele mai scumpe produse pe care le găseşti în supermarketuri pentru masa de Paşte

Coşul milionarului român. Cât costă cele mai scumpe...

Autor: Mihaela STOICA

14.04.2014, 10:33 1452

Mânzat adus din Statele Unite, pui vegetal adus din Germania, cozonac italienesc, alături de un vin vechi românesc sunt delicatesuri care se pot regăsi, în ziua de Paşte, pe mesele românilor cu dare de mână. Un coş cu astfel de produse costă, cel puţin, aproape 2.500 de lei, potrivit unui calcul gândul.

Un coş minim pentru masa de Paşte al românilor obişnuiţi costă puţin peste 200 de lei. Un coş al milionarilor sau al celor cu venituri ridicate va costa, în aceeaşi zi, de peste 10 ori mai mult, potrivit unui calcul gândul.

După introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburant, care conduce automat la mărirea preţurilor, şi cu înainte de Paşte, gândul a colindat marile lanţuri comerciale pentru a vedea cât costă după 1 aprilie o parte dintre produsele pe care românii le vor avea pe masa de Paşte.

Citiţi pe gandul.info lista cu produsele din coşul milionarilor la masa de Paşte şi preţurile lor. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO