Companii

Creditorii companiei lui Nelu Iordache cer 770 milioane euro

Creditorii companiei lui Nelu Iordache cer 770 milioane euro

Autor: Ioan Dornescu, Cristina Cuncea

05.03.2013, 17:24 2143

Cei mai mari creditori ai companiei de construcţii controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, conform sumelor admise, sunt BCR (303,49 milioane lei), Astra Asigurări (235,8 milioane lei) şi EximBank (166 milioane lei), potrivit datelor comunicate MEDIAFAX de Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR).

Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura prevăzută de lege.

Lunea viitoare va avea loc prima adunare a creditorilor, unde vor fi prezentate măsurile luate de către administratorul judiciar CITR, precum şi cauzele care au generat starea de insolvenţă.

Termenul de soluţionare a eventualelor contestaţii la Tabelul preliminar al creditorilor a fost stabilit de către instanţă la 4 aprilie, potrivit sursei citate.

Tribunalul Giurgiu a aprobat în decembrie intrarea în insovenţă a Romstrade la cererea firmei Agroindustrial Construct din Iaşi şi a numit drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă Transilvania. Instanţa a decis şi intrarea în insolvenţă a unei alte firme controlate de Nelu Iordache, Romstrade Logistic Expres (fosta Direct Aero Services), administratorul judiciar provizoriu fiind tot Casa de Insolvenţă Transilvania. Cererea de intrare în insolvenţă a firmei specializate în servicii de taxi aerian a fost formulată de DHL Internaţional România.

Proprietarul Romstrade se află în arest preventiv din decembrie. El a fost arestat într-un dosar în care procurorii anticorupţie îl acuză de faptul că, în calitate de administrator al firmei Romstrade, ar fi schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25 de milioane de lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, lucrare finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Reprezentanţii DNA au comunicat instanţei, în decembrie, că Iordache este urmărit penal pentru fapte de corupţie în alte trei dosare, iar în unul dintre aceste cazuri el a denunţat că i-a dat bani unui funcţionar din Ministerul Transporturilor pentru a-i facilita urgentarea încasării unor fonduri.

Romstrade a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai mari constructori români după câştigarea mai multor contracte cu statul, multe acorduri importante fiind însă reziliate în ultimele luni.

Compania de construcţii este una dintre cele mai importante companii controlate de Iordache, alături de compania de transport aerian low-cost Blue Air. Potrivit celor mai recente date disponibile, Romstrade a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 540 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO