Companii

Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR: Guvernul trebuie se mute din Palatul Victoria pe şantiere, doar aşa se poate scoate la liman

Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR: Guvernul trebuie se mute din Palatul Victoria pe şantiere, doar aşa se poate scoate la liman

Autor: Iulian Anghel

04.01.2012, 14:46 153

Una dintre soluţiile trecerii cu bine a lui 2012 este ca responsabilii guvernamentali să se mute din Bucureşti pe marile şantiere şi să urmărească cum merg lucrările, doar aşa România va avea şansa absorbţiei fondurilor UE, esenţiale pentru mişcarea economiei, comentează Cristian Pârvan secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

"Ţinta pentru 2012 trebuie să fie fondurile europene, mai ales acelea care privesc proiecte foarte mari, cum ar fi infrastructura. Ţintele macro le ştim. Proiectele cu fonduri UE se ştiu. O administraţie publică bine plătită şi impertinentă avem. Agajamentul de a atrage fonduri europene nu necesită mare efort doar, pur şi simplu, trebuie ca factorii de decizie să fie mutaţi pe şantierele ţării. Un proiect de autostradă dirijat de la Bucureşti este un proiect pierdut de la început. Factorii guvernamentali trebuie să fie implicaţi în proiectele mari."

Guvernul şi-a propus în 2012 atragerea a şase miliarde de euro din fondurile UE (4 mld. pe fonduri structurale şi 2 mld. euro fonduri pentru agricultură şi dezvoltare rurală). Este o sumă uriaşă, un pariu imens, având în vedere că, în primii cinci ani de la integrare, România nu a atras pe fondurile structurale şi de coeziune decât 700 mil. euro, sub 3% din totalul fondurilor de 20 mld. euro între 2007-2013.

Cristian Pârvan consideră însă că pe doar două programe - infrastructura şi mediul - pot fi atrase cu uşurinţă şase miliarde în 2012, dacă ar exista puţină rigoare şi puţină muncă.

"Proiectele pe mediu înseamnă apă, canalizare, colectări menajere. Gropi şi conducte în pământ. Unde este filozofia? Doar trebuie să vrei să munceşti."

"Aceste două proiecte Ð cele de infrastructură şi de mediu - pot ele singure, uşor, să absoarbă cele şase miliarde de euro pe care ne-am propus să le atragem în 2012. Adăugăm aici şi dezvoltarea rurală unde sunt foarte mulţi bani şi nu-ţi trebuie decât managementul de proiect. De ce este atât de greu să atragi fonduri?"

Pârvan mai spune că, pe lângă aceste aspecte, Guvernul trebuie să se concentreze pe susţinerea capitalului românesc.

"Investiţiile străine sunt bune, dar vin pe oportunităţi. Noi avem IMM-uri pe care trebuie să le sprijinim, să le consolidăm, fie că este vorba despre cele care activează în domeniul energiilor regenerabilă sau a serviciilor de tip industrial. Avem încă firme care să contribuie la creşterea economică. Guvernul trebuie să acorde o mai mare atenţie industriei, pentru că este o iluzie să crezi că poţi avea creştere economică pe pe termen lung fără industrie."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO