Companii

Criza a muşcat din plin din afacerile McDonald’s

Criza a muşcat din plin din afacerile McDonald’s

Autor: Cristina Rosca

16.07.2012, 00:06 2116

McDonald's, cel mai mare jucător de pe piaţa locală a restaurantelor, a avut anul trecut afaceri de 93,9 milioane de euro, în scădere cu 5,5% comparativ cu 2010 şi cu aproape 15% comparativ cu 2008, cel mai bun an pentru companie pe piaţa locală.

Declinul cifrei de afaceri a McDonald's în România arată că în continuare criza are forţa necesară să lovească chiar şi businessurile cu tradiţie, susţinute de un brand internaţional puternic. Un alt factor care ar fi putut contribui la această scădere este concurenţa puternică venită atât de la alte lanţuri de fast food, cât şi de la restaurantele tradiţionale.

Rezultatele de anul trecut ale lanţului de restaurante de tip fast-food sunt cele mai slabe din ultimii patru ani şi vin să contrazică estimările managementului companiei care afirma la finele lui 2011 că lanţul va depăşi din nou plafonul de 100 de milioane de euro. Declinul afacerilor comparativ cu 2010 este mai puternic decât declinul consumului de circa trei procente în 2011.

McDonald's, un lanţ cu 64 de restaurante la nivel naţional, a păstrat trendul descendent al cifrei de afaceri şi în cazul profitului, care a scăzut la 4,2 milioane de euro în 2011 faţă de 6 milioane de euro în 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO