Companii

Cum arată o bancă de celule stem, locul de unde ar putea veni salvarea unei vieţi

Cum arată o bancă de celule stem, locul de unde ar putea veni salvarea unei vieţi
24.10.2010, 23:58 264

În cartierul Pipera din Capitală s-a deschis o bancă de celulestem, care până acum trimitea probele la păstrare în Polonia. Nubănuieşti, când treci cu tramvaiul 16 prin faţa clădirii, că puţinmai încolo se întâmplă lucruri, până mai ieri, SF.
Trei omuleţi, albi din cap până în picioare, forfotesc încoace şiîncolo, închişi într-un fel de acvariu mai mare. Fiecare ţine câteo punguţă de sânge în mână - unul o pune la eprubetă, altul tocmaitaie cu foarfeca furtunaşul altei pungi. Poartă mănuşi subţiri dinlatex, un fel de glugă pe cap şi mască pe jumătate din faţă. Nu lise mai văd decât ochii. Aerul din "acvariu" e steril, tratat curadiaţie UV şi nu trebuie contaminat nici măcar cu propriarespiraţie. Ne uităm prin pereţii de sticlă şi parcă am fi lacinematograf: omuleţii cântăresc, numără şi taie cu cleştii fără săne arunce o privire; întreaga lume s-a concentrat în cei 20 demililitri de sânge din punga de alături. Nu-şi permit nicio eroare;ce fac ei acolo ar putea salva într-o zi viaţa unui om. "Acvariul"este inima băncii de celule stem din Pipera, Bucureşti, inauguratăacum o lună, cu un milion de euro.

"Nu păstrăm tot sângele recoltat la naştere, ci doarconcentrat de celule stem"
"Ceea ce tocmai aţi văzut este camera sterilă unde se proceseazăprobele de celule stem, abia sosite de la maternitate. Imediat dupănaştere au fost extrase din cordonul ombilical al copilului. Aceleasunt probe de la copii născuţi acum câteva ore. Procesarea este unfel de pregătire pentru criogenare şi durează câteva ore pentru osingură probă", ne explică biochimistul Raluca Nica, şefalaboratorului. Din septembrie şi până acum au strâns câteva sute depunguţe. Dar ce înseamnă procesarea? "Noi nu păstrăm în bancă totsângele recoltat la naştere, ci numai concentrat de celule stem.Restul, înlăturăm prin sedimentare şi centrifugare, căci nu va fifolositor în cazul unui transplant. Ideea este să recuperăm cât maimulte celule stem din sângele recoltat", ne explică CristianLăcraru, purtătorul de cuvânt al băncii de celule stem.
După procesare, punguţele se bagă la preîngheţare, într-un fel decongelator - computer. "Pentru ca probele să nu se distrugă, pusedirect la criogenat la minus 190 de grade, mai întâi se congeleazăaici, treptat, în 70 de minute. Abia apoi merg în tancuri, lacriogenarea finală", mai zice Raluca Nica. Şi pot să stea acolozeci şi zeci de ani - dacă clientul nu-şi va retrage punguţa pentruvreo boală, nu se va dezgheţa deloc. Dacă o dezgheţi degeaba, peurmă n-o mai poţi folosi niciodată.

Celulele stem se păstrează în azot lichid la minus 190de grade
"Cămara" băncii - permanent 25 de grade, musai 65% umiditate. Aicise păstrează punguţele cu celule stem, îngheţate în azot lichid, laminus 190 de grade, în tancuri uriaşe din inox, fiecare cântărindpeste 700 de kilograme. Poţi să simţi fiori când intri în cameraasta, gândindu-te că la un metru de tine, pe fundul tancurilor,zac, bine rânduite, punguţele bebeluşilor. Copiii Ianis, Vladimirşi Alexia poate nu se vor întâlni niciodată în lumea de afară, daraici, înăuntru, în hăul tancului, vor împărţi ani la rând acelaşiazot. Cam cinci milimetri de azot lichid consumă zilnic un tanc, deaceea sunt alimentate periodic. Dar dacă, doamne fereşte, vine uncutremur mare? Cristian Lăcraru zâmbeşte; asta îl întreabă şiclienţii. "Poate să se dărâme întreaga clădire, tancurile vorrămâne intacte, sunt făcute aşa, special."
Biochimista Raluca Nica umblă la tancuri - urcată pe o scăriţă, îşipune nişte ochelari ca aceia de schi, nişte mănuşi groase,albastre, lungi până la cot. Asta, să nu o atace azotul, când vadesface capacul tancului. Îl deschide şi din tanc iese azotul ca unfel de abur rece. Nu are voie să ţină deschis mai mult de treiminute, atât cât mai bagă înăuntru noile probe. Altfel, devinepericulos şi pentru ea. "Doar intro­ducem mâna în tancuri, cândavem treabă; altfel, nu e nimeni nebun să bage capul înăuntru",spune Nica.

Unii părinţi se tem ca nu cumva copiii lor să fieclonaţi
Când vin la bancă, părinţii sunt toţi înfricoşaţi: dacă cineva leva clona copilul? Dacă banca va da faliment? Dacă peste 50 de aniproba nu va mai fi bună? Despre asta nu se ştie nimic, căci cea maiveche probă din lume are 20 de ani. "O clientă ne-a întrebat: dacăsoacra are o problemă de sănătate şi soţul vrea să îi doneze proba,iar ea nu vrea, pentru a o păstra pentru copil, ce se va întâmpla?Sau, altcineva a întrebat cum se procedează în caz de divorţ, dacăun părinte vrea să folosească proba, iar altul nu. În ambelecazuri, răspunsul este că, potrivit contractului, titularul dedrept al probei este tutorele legal al copilului, până la 18 ani.Iar el poate face ce doreşte cu proba, să o scoată din bancă pentrua o dona ori să o lase mai departe aici", explică purtătorul decuvânt.

Cât costă şi cum se procedează


Părintele care vrea să recolteze celule stem plăteşte după semnareacontractului, 3.590 de lei (setul de recoltare şi recoltarea însine, transportul, prelucrarea şi criogenarea), plus 190 de leianual. Sau 290 de lei, dacă alege ca proba să fie ţinută în douărecipiente separate, să o poată folosi de două ori. Se întâmplăastfel: când mama e în travaliu sună la bancă, la un numărnon-stop, iar banca va trimite un curier la spitalul unde va naşte.Ia setul cu ea la spital, atentă să nu-l uite acasă, cum deja i s-aîntâmplat cuiva. Imediat după naştere doctorul face recoltarea(durează de la câteva secunde până la trei minute) şi i-o dăcurierului din sala de aşteptare. Acesta soseşte rapid la bancă,în oricare zonă a ţării s-ar afla. Au venit chiar şi din Maramureş. În 48 de ore proba trebuie neapărat pusă la congelat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO