Cum arată primul tramvai românesc - Imperio - produs în colaborare cu Siemens. Vedeţi aici cât costă vagoanele care ar putea intra în circulaţie în marile oraşe din România. Galerie FOTO

15 iul 2011 Autor: Marian Buga

Compania arădeană Astra Vagoane Călători a prezentat, vineri, primul tramvai românesc, numit Imperio, produs în parteneriat cu Siemens, mai ieftin cu 30 la sută faţă de produsele similare de pe piaţa mondială, scrie Mediafax.

Tramvaiul Imperio a fost prezentat în faţa autorităţilor locale din Arad şi a unor oficiali Siemens, în incita Fabricii de Tramvaie deţinută de Astra Vagoane Călători Arad.

Potrivit reprezentanţilor companiei arădene, Imperio este cel mai nou model de tramvai produs pe piaţa mondială şi cel mai economic tramvai din lume.

Modelul are podeaua joasă şi are între 168 şi 240 de locuri, în funcţie de numărul de module din care este compus, respectiv trei sau patru.

Acţionarul majoritar al Astra Vagoane Călători Arad, Valer Blidar, a declarat că tramvaiul va ajunge în circulaţie imediat ce autorităţi locale din România vor organiza licitaţii pentru achiziţie.

"Costul va fi cu circa 30 la sută mai mic faţă de ceilalţi fabricanţi din aceeaşi categorie. Dacă un tramvai al unor producători pretenţioşi costa 2,5 milioane euro, al nostru va costa undeva la 1,7 milioane. Autorităţile locale sunt interesate şi cred că vom avea succes pentru că nimeni în lume nu va produce un tramvai mai ieftin şi mai bun", a declarat Blidar.

La rândul său, unul dintre reprezentanţii din conducerea Siemens a declarat că produsul este unul foarte competitiv pe piaţa mondială.

"Noi (Siemens - n.r.) am făcut sistemul de tracţiune, iar Astra a făcut asamblarea totală şi producţia caroseriei. Colaborarea a mers perfect până acum. Este un produs foarte competitiv, folosim tehnologia noastră cea mai nouă pentru acest tramvai", a declarat unul dintre reprezentanţii din conducerea Siemens.

Primul tramvai produs la Arad a fost testat în faţa jurnaliştilor şi a oficialilor prezenţi, fiind pus în mişcare pe linia ferată din perimetrul fabricii.

Reprezentanţii companiei arădene afirmă că primele tramvaie ar putea fi livrate în Arad la sfârşitul anului sau la începutul lui 2012, în funcţie de momentul în care municipalitatea arădeană va obţine finanţare pentru achiziţia a zece bucăţi.

Printre oraşele care sunt interesate de achiziţia tramvaielor Imperio se numără şi Bucureşti, conform producătorilor arădeni.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Astra Vagoane Călători
, Imperio
, primul tramvai romanesc
, Siemens
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 32 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (32):
cneius - 19 iulie 2011, 13:07

Spune ca tramvaiul va ajunge in circulatie "imediat" dupa licitatie...cam mare graba. In Suedia au testat niste tramvaie italiene 2 ani inainte sa le cumpere...Asta spune tot despre diferenta de mentalitate

co - 19 iulie 2011, 12:14

in luna mai,anul acesta, am fost la Baile Felix si trecand prin Oradea am circulat cu un tramvai Siemens-aer conditionat,silentios,deschidere usa cu apasare pe buton,confortabil,elegant si un design ultramodern.Bravo municipalitatii de acolo,un exemplu de urmat

viorel - 17 iulie 2011, 15:32

Se poate colabora cu firma spaniola CAF carefabrica ieftin ecologice si tranvaie bune,pretul unui bilet in zaragoza este de 0,55 centi de aici se fabrica tranvaie pentru mai multe tarii,si avem nevoie de o colaborare cu tarile latine

POP IOAN - 17 iulie 2011, 13:19

LA BUDAPESTE STATIILE ERAU PREA SCURTE AU FOST REFACUTE ,ASA CA CRED CA NICI NOI NU STAM MAI BINE...

bazil - 17 iulie 2011, 12:49

Il vrem la Cluj!

unu - 17 iulie 2011, 12:45

Bv lor ,ma bucur sa aud asta ,Sper ca primaria din Timisoara sa cumpere si ei Tramvaie si nu mai aduca ciurucurile din alte tari Germani ,etc .
Sprijiniti economia Romaniei si dupa aceea ve-ti vedea rezultatele

ilie - 17 iulie 2011, 11:55

este un tramvai SIEMENS asamblat in Romania.
nu cred ca acesta este tipul de tramvai necesar
unor orase de dimensiune medie, riscam sa mearga mai mult goale, cheltuielile de intretinere
sunt f.mari si vor trebui inlocuite calea de rulare si
linia de contact. Nu uitati ca in europa costul unui
bilet de tramvai este pe la 2 euro

Aradean - 17 iulie 2011, 08:45

Nu avem nevoie sa cumpere timisorenii draga papagalule, pardon.....Coco.Salut Popescu, si pentru bucuresteni.Aradul e oras dezvoltat economic si are industrie...Sper de data asta sa apara comentariul.

marc - 17 iulie 2011, 08:16

Gregorian,tramvaiul facut la Timisoara era si este un jeg.

@Coco - 17 iulie 2011, 00:43

ma 'geniule', e o productie roman- Siemens, si daca aI stii cine e Siemens, nu ai mai scrie aberatii pe internet! Siemens nu s-ar baga niciodata la un produs mediocru! Asi apara repututia!

GSA - 16 iulie 2011, 23:13

" Sistemul de tractiune de la Siemens !?", In tara sunt cel putin 2 firme romanesti de profil care au realizat sisteme de tractiune moderne pentru tramvai (la Bucuresti si la Craiova), iar pretul ar fi putut fi pana intr-un 1 mil euro si atunci s-ar fi putut zice ca e un pret competitiv! Siemens a avut probleme cu echipamentele de tractiune care sunt de fapt Elin (firma cumparata de Siemens). Sa vezi ce costuri uriase de intretinere vor avea aceste tramvaie cu echipamente germane! Mai ales ca Astra cand vinde ceva isi cam ia mana de pe ele, vezi vagoanele de la CFR!

Onu - 16 iulie 2011, 22:05

Cum sa fie primul tramvai romanesc? Pe timpul comunismului in Romania s-au facut tramvaie la Craiova (Electro-Putere), la Timisoara, la fabrica Faur din Bucuresti, la fabrica RATB-ului URAC. URAC mai fabrica tramvaie noi si moderne 100% proiectate si construite in Bucuresti si acum, doar ca nu v-a pasat sa va interesati.

ARADEAN - 16 iulie 2011, 18:30

Adevarul e ca nu avem nevoie sa cumpere Timisoara (Cimisoara) tramvaie produse in Arad.Cat despre numele tau ,el spune totul :esti un papagal.....Coco...Salutari si voua bucurestenilor! Aradul nu are nevoie de Timisoara sa se descurce...Noi suntem dezvoltati economic si avem si industrie, si PRIMA zona industriala din vestul Romaniei din 1999.

cuibus - 16 iulie 2011, 17:30

Scaunele pentru cine sunt facute pentru americanii obezi? cam nasol interiorul in rest arata bine..

Constantin - 16 iulie 2011, 17:26

1,7 mln. euro e prea scump pentru bugetele locale din Romania . Un oras din provincie trebuie sa cumpere minim 20-30 de astfel de tramvaie, asa ajungi la niste costuri foarte mari. \la acesti bani mai bine repari infrastructura locala si investesti in proiecte profitabile pentru oras-tramvaiul asta isi va recupera foarte greu investitia mai ales ca intretinerea lor va duce la scumpirea biletelor iar oamenii vor cauta solutii alternative.
Sunt de parere ca ar trebui redusa importanta acestui mijloc de transport care este scump ( exceptii ar fi tramvaie gen linia 41), mai bine cumperi un autobus cu-o valoare intre 100 000 si 200 000 euro si gata, ai rezolvat treaba.

teddy - 16 iulie 2011, 17:21

Un astfel de tramvai circula de ani buni in Budapesta. Cum de al nostru e o noutate mondiala ???
Sa nu mai discutam de tramvaiul ALSTOM care are planseul la nivelul peronului :)

maldiniTM - 16 iulie 2011, 16:14

alea din arad tre sa fie inguste :)sa mearga pe linutzele din comuna aradeana... daca cumva se aduc in TM,tre facute altele mai late:))

Oradea - 16 iulie 2011, 15:05

in Oradea sunt deja 10 tramvaie Siemens' e bine ca si Aradu isi schimba tramvaiele..

Lavinia M - 16 iulie 2011, 14:00

Bai baiatule..cum sa-ti permiti sa-ti dai cu parerea cand tu nu stii nici ca se scrie corect TRAMVAI !!!!!! dar va place sa faceti pe desteptii, de parca ar conta parerea voastra :D

turistul - 16 iulie 2011, 13:47

1,7 milioane euro pentru un tramvai ???????? trebuie sa fie o greseala ! nu pot sa cred ca poate sa coste asa de mult un tramvai ! pai la pretul asta e mai convenabil sa se cumpere 40 de microbuze !!!

Pagini: 1 2

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine