Companii

Cum s-a prezentat cel mai mare mall din tara in ziua deschiderii

Cum s-a prezentat cel mai mare mall din tara in ziua deschiderii
29.10.2009, 23:29 42

La intrare inca se mai pot vedea megacontainere cu ambalaje alechiriasilor care au adus in ultimul moment marfa, precum si maimulti muncitori asiatici, care finiseaza gresia dintr-un mic bazincare imprejmuieste o sfera imensa, de la intrarea dinspre Apaca,Politehnica. De altfel, marea majoritate a centrelor comercialeinaugurate pe piata locala aveau anumite deficiente in ziuadeschiderii, cea mai mare parte a acestora fiind remediate peparcurs.

Chiriasi precum Leonardo, Benetton, Stone Creek sau Alb si Negruinca amenajau spatiile magazinelor, in timp ce in zona centrala,unde este amplasat food-court-ul, se putea manca doar la Nordsee siKFC, alternativa fiind o cafea la Starbucks.

"Cand te plimbi prin mall insa, nu ai sentimentul ca lipsesteceva. Din pozitia unui cumparator, nu-ti dai seama ca sunt doar 220de magazine si nu sunt 250. Oricum este foarte mult. In cate potiintra pe parcursul unei zile?", se intreaba Havar, care esteconvins ca mallul va ajunge la capacitatea maxima de functionare inurmatoarele saptamani.

Si cand spune asta, se refera si la zona de distractie, undeinca se mai afla muncitori care urmeaza sa puna in functiune celmai mare patinoar dintr-un centru comercial, cu o suprafata de1.000 de metri patrati, sau trenuletul electric care va plimba prinmall copiii amatorilor de cumparaturi.

Havar mai cere o perioada de "gratie" de doua saptamani, pana pe10 noiembrie, cand va organiza o serie de evenimente cu prilejulmarii deschideri. Dupa aceasta data este programata si inaugurareacinematografului 3D, unul dintre principalele puncte de atractieale mallului.

Ce spun primii vizitatori

Joi, la orele amiezii, centrul comercial mustea de lume, tineri,batrani, dar si numerosi specialisti din retail si industriacentrelor comerciale venisera sa ia pulsul centrului comercial,pentru care targetul de vizitatori este de 50.000 de persoanezilnic, chiar mai multi decat atrage in prezent centrul comercialUnirea.

"La felul cum se prezinta acum, cu praful dinauntru si toateacele lucrari, nu m-a convins inca, dar cred ca va fi un proiectbun si voi reveni, deoarece are foarte multe magazine", spuneStelian, un tanar de 21 de ani, care locuieste in Drumul Taberei simerge destul de des in Plaza Romania si in Bucuresti Mall.

Principala atractie a centrului comercial in prima zi dedeschidere a fost hipermarketul Real, care a avut cea mai puternicapromovare si a atras numeroase persoane in varsta dupacumparaturile obisnuite.

"Este frumos, este impozant, dar preturile sunt pentrumilionari, nu pentru noi, pensionarii. Noi am venit mai mult saadmiram cupola. Este bine insa ca se construiesc locuri frumoasepentru tineri. Am mai fost si in alte malluri, la Carrefour, laBilla, dar aici unde este alimentara?", se intreba doamna Ciupitu,tinandu-se de bratul unei alte doamne in varsta, oarecum ratacitepe holurile proiectului.

De altfel, cele mai multe plase din mainile cumparatorilor erauinscriptionate cu Real, in timp ce coada de la intrarea inmagazinul de incaltaminte Deichmann era formata in special depersoanele care asteptau sa primeasca un balon cu siglaretailerului german.

Ce planuri au proprietarii mallului

"Vom opera noi mallul pentru cativa ani, pentru a-l aduce lacele mai bune rezultate financiare. Creditul pe care il avem luatpentru constructia mallului (234 mil. euro - n.red.) este pe termenlung, iar tinand cont de contractele pe care le avem semnate, dupace platim rata ne mai ramane o marja destul de buna", a declaratpentru ZF Opher Linchevski, CEO al companiei AFI Europe, controlatade omul de afaceri israelian Lev Leviev.

Pentru a-l aduce la capacitate maxima, Reuven Havar, countrymanager-ul companiei si cel care a coordonat tot procesul dedezvoltare a proiectului, spune ca in decurs de doua luni, pana laCraciun, va inchiria restul spatiilor disponibile, circa 30 lanumar, reprezentand insa doar 7% din suprafata inchiriabila acentrului comercial.

"Credem ca vom obtine chirii mai mari pentru aceste spatii.Uite, spre exemplu, spatiul acesta l-am tinut deoarece aici voiobtine o chirie foarte buna pentru ca se afla la intersectia cuartera ce da in centrul mallului, sub cupola", apreciaza Havar.

Cata dreptate are israelianul, ramane de vazut, dar cert este cabanii bucurestenilor pentru cumparaturi si distractie sunt maiputini acum decat in urma cu doi ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO