Companii

Dacă România nu are o creştere economică de 3-4% pe an, nu poate ţine datoriile sub control, spune ambasadorul Italiei

Dacă România nu are o creştere economică de 3-4% pe an, nu poate ţine datoriile sub control, spune ambasadorul Italiei

Foto: Remus Badea

Autor: Sorin Pâslaru

13.11.2011, 11:27 474

România a aplicat deja o serie de măsuri foarte dure, curajoase, dar acum este nevoie de o creştere a PIB destul de mare, pentru a putea ţine datoriile sub control, este de părere Mario Cospito, ambasadorul Italiei la Bucureşti.

Astfel, oficialul italian consideră că pentru România nu numai ţinta de deficit bugetar este importantă, ci şi nivelul creşterii economice.

"Dacă nu aveţi creştere economică de 3-4% pe an, nu puteţi ţine datoriile sub control.La o creştere de doar 0,5% pe an a PIB-ului, chiar şi o datorie mai redusă în PIB devină o problemă.", spune Cospito.

În ceea ce priveşte criza datoriilor, ambasadorul Italiei apreciază că România şi-a făcut datoria şi a aplicat un pachet dificil de ajustări anul trecut.

"Italia este o ţară bogată şi poate face fără probleme câteva sacrificii. Vom fi mai puţin bogaţi. Dar România trebuie să găsească o cale de creştere economică.Trebuie să utilizaţi fondurile UE astăzi pentru a fi pregătiţi pentru ceea ce va fi mâine.", a afirmat Cospito.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO