Primele estimări de rezultate financiare

Dacia se detaşează ca prima companie din România, mergând spre afaceri de 20 mld. lei. Petrom rămâne în urmă

5 ian 2016 Autor: Bogdan Alecu

Modelul Duster, care are un preţ mai mare a fost pariul câştigător al constructorului auto în ultimii ani.

Afacerile Automobile Dacia se apropie pen­tru 2015 de 20 mld. lei (4,5 mld. euro), luând distanţă faţă de OMV Petrom SA care a do­mi­nat ani la rând topul companiilor, da­torită evoluţiei bune a vânzărilor modelului Dus­ter care are un preţ mai mare şi un­de pro­ducţia a continuat să se menţină aproa­pe de capacitatea maximă a uzinei.

Dacia a avut o creş­tere de 2,2% în S1 2015 faţă de S1 2014, ajungând la 10,02 mld. lei (2,25 mld. euro). Dacă ritmul se men­ţi­ne şi în a doua ju­mătate a anului când pro­ducţia s-a men­ţinut stabilă iar com­pa­nia a lansat în pro­duc­ţie noi com­po­nente, cifra de afa­ceri ar creşte spre 19,4 mld. lei, fiind ast­fel prima com­panie de pe piaţa lo­cală care ajunge aproape de pragul de 20 mld. lei.

La Mioveni a intrat în pro­ducţie încă din a doua parte a anului tre­cut o no­uă cutie de viteze pilotată cu şase trep­te pentru Sandero şi Logan. De ase­menea, şi profitul net a ur­cat cu aproape 30% în primul se­mes­tru al anului trecut, la peste 245 mil. lei, adică aproape cât întreaga valoare de 275 mil. lei înregistrată în 2011.

WikiZF: Profilul companiei Automobile Dacia

Dacia a devenit în 2013, pentru prima dată, cea mai mare com­panie din România după cifra de afa­ceri rapor­ta­tă - 18,4 mld. lei. Dacia se pre­gă­teş­te să-şi consolideze po­ziţia de lider pen­tru al treilea an con­se­cutiv, având în ve­dere că la nouă luni OMV Petrom SA punc­ta un declin de 16%. Sin­gura companie care a trecut pragul de 19 mld. lei cifră de afaceri a fost OMV Petrom SA în 2012, ultimul an în care a fost cea mai mare companie din Româ­nia şi când a atins un nivel de 19,5 mld. lei.

„Evoluţia Dacia poate fi explicată pe de o parte prin valorificarea oportu­ni­tăţilor existente pe piaţa auto euro­pea­nă - oferind autovehicule la raport cali­ta­te-preţ foarte bun. Pe de altă parte, prin­tr-un proces de inovare continuă, con­structorul de la Mioveni s-a orientat că­tre modele mai sofisticate, cu valoare adă­u­gată ridicată (Dacia Duster, San­de­ro, noul model Logan), ceea ce s-a tra­dus şi într-o creştere semnificativă a pro­duc­tivităţii“, a spus Ionuţ Simion, Coun­try Managing Partner PwC România.

Cele mai mari pieţe pentru Dacia în Europa rămân Franţa, Germania, urmate de Spania şi Italia. În Hexagon spre exemplu, brandul autohton a închis anul cu peste 100.000 de maşini livrate, cu 5,5% mai puţine decât în 2014, în timp ce în Spania vânzările au punctat un avans de peste 20% la aproape 45.000 de maşini anul trecut.

„Dacia a câştigat teren în mai multe pieţe auto mari din Europa îndeosebi în perioada ulterioară crizei financiare, atunci când consumatorii europeni au devenit mult mai atenţi în privinţa achiziţiilor de autoturisme şi s-au orientat către modelele mai accesibile ca preţ, dar fiabile. în acelaşi timp, vânzările Dacia au fost susţinute şi de programele de înnoire a parcului auto derulate de mai multe state europene, care au stimulat vânzările de autovehicule noi“, a subliniat Ionuţ Simion.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau daniel.mircioiu@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.01.2016

 
Cuvinte cheie:
dacia
, automobile
, duster
, masini
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide