Companii

Daniel Ben-Yehuda, Ramada Plaza: Piata hoteliera va repeta boom-ul din 2007 peste doi ani

Daniel Ben-Yehuda, Ramada Plaza: Piata hoteliera va repeta boom-ul din 2007 peste doi ani
20.10.2008, 20:34 443

"Cred ca piata hoteliera se va situa anul viitor la un nivel asemanator cu cel din 2008, cu variatii de 2% in plus sau in minus. Anul trecut a fost un an incredibil, cu venituri foarte bune si era normal sa avem o crestere mai mica raportandu-ne la 2007. Asemenea cicluri de crestere vin la anumite intervale de timp, iar Romania cred ca va mai avea un boom ca cel din 2007 in 2010, daca vor fi facute investitiile in infrastructura", a spus Yehuda, care a precizat insa ca nu vor fi anuntate multe proiecte pe piata hoteliera in urmatoarea perioada, tinand cont de contextul international.

"In ceea ce priveste investitiile in industria hoteliera va fi mai multa precautie si nu vor aparea proiecte foarte mari", a spus el.
Anul acesta piata hoteliera a primit cel mai important aport de camere din ultimii ani prin inaugurarea hotelului de cinci stele, Radisson SAS de pe Calea Victoriei cu 424 de camere, precum si prin deschiderea hotelului de patru stele de 1.500 de camere Rin Grand. Totodata, anul acesta a fost finalizata si renovarea fostului hotel Turist din Capitala, care a devenit Ramada Plaza. Ramada Plaza are o capacitate de 300 camere, iar Best Western Parc, care va intra anul viitor tot sub umbrela Ramada, dispune de 267 de camere.
Potrivit lui Yehuda, hotelul Ramada Plaza, care a inregistrat dupa sase luni de la deschidere un grad de ocupare de 48%, va beneficia de o crestere a traficului in urmatoarea perioada.
"Octombrie este o luna foarte buna. Avem multi clienti de la Romexpo si am avut si multe congrese. In Romania sunt cateva luni din an care sunt foarte puternice - martie, iunie, septembrie, octombrie si noiembrie. Singura problema este ca in rest orasul este gol, iar gradele de ocupare sunt foarte scazute", a spus Yehuda, care a precizat ca hotelul nu va fi afectat atat de mult de criza internationala.
"Sunt optimst in ceea ce priveste rezultatele hotelului si pe anul viitor. Cred ca multinationalele isi vor ajusta bugetele din cauza crizei, dar asta nu va insemna ca nu isi vor mai trimite angajatii in tarile importante pentru companie. Cred mai degraba ca cei care preferau pana acum hotelurile de cinci stele se vor orienta catre patru stele, iar noi vom avea de castigat", a spus Yehuda.
Compania Parc, care include ambele hoteluri, va inregistra in acest an afaceri de 14 milioane de euro, potrivit estimarilor reprezentantilor companiei, iar proportia va fi de circa 30% evenimentele si partea de food&bevrages, 30% veniturile din cazare la hotelul Parc si aproximativ 30% veniturile la hotelul Ramada Plaza.
"Ramada Plaza nu a fost insa deschis de la inceputul anului si cred ca in 2009 va contribui mai mult la veniturile totale, cu circa 40%", a mai spus Yehuda. Pe de alta parte, Hotelul Parc este mai putin expus influentelor crizei internationale, majoritatea clientilor sai fiind romani. "Hotelul Parc va fi mai putin afectat de criza pentru ca 60% dintre clienti sunt romani. Gradul de ocupare este de circa 70% la acest hotel, in crestere cu circa 3%. La Ramada Plaza cei mai multi clienti sunt straini, procentul romanilor fiind de aproximativ 20%", a mai precizat Ben-Yehuda, care crede ca Romania este o piata importanta pentru multe companii si nu va resimti efectele crizei la fel de puternic precum Italia, Franta sau Marea Britanie.
"Majoritatea clientilor hotelului vin duminica si stau pana joi sau vineri. In medie, clientii nostri petrec circa trei nopti la hotel si nu cred ca acest indicator va scadea foarte mult", a adaugat managerul celor doua unitati. O camera dubla la Ramada Plaza are un tarif de 179 de euro, iar la Parc de 149 de euro, potrivit lui Yehuda. "Cred ca tarifele de pe piata hoteliera din Romania sunt ridicate si de aceea am intrat cu tarife mai mici", a spus el.
In Romania, brandul Ramada este reprezentat de compania Trend Hospitality Consulting & Management, care a afiliat pana acum sase hoteluri sub acest brand pe piata locala, trei in Capitala si cate unul in Brasov, Sibiu si Iasi.
 
 
Cine este Daniel Ben-Yehuda
 
  • Daniel Ben-Yehuda, 38 de ani, a fost resident manager al Sheraton Herods Palace in Israel si general manager Sheraton Tahiti, iar in 2005 a devenit manager a doua hoteluri din nordul Bucurestiului, aflate in proprietatea omului de afaceri Gabriel Popoviciu, cunoscut pentru proiectul Baneasa.
  • Fostul hotel Turist din nordul Capitalei a devenit intre timp Ramada Plaza, cu o capacitate de 300 de camere, iar hotelul Best Western Parc va intra incepand cu anul viitor tot sub brandul Ramada si insumeaza 267 camere.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO