Companii

De ce au companiile nevoie de tineri din generaţiile Z şi Y. „Angajatorii trebuie să îşi asume rolul de sommelier, pentru a ne facilita procesul de degustare, ca mâine să ştim ce vrem să cumpărăm.“

De ce au companiile nevoie de tineri din generaţiile Z...

Autor: Mihaela Pascari

20.10.2016, 07:00 1268

Orice companie din România trebuie să aibă în structurile sale angajaţi din generaţia Z, tinerii care abia intră pe piaţa muncii, dar şi din generaţia Millennials (cei cu vârste de până în 29 de ani) pentru că aduc o perspectivă mult mai apropiată de realitate datorită conexiunii pe care o au cu noile tehnologii.

 „Cei din generaţia X (cei care au vârste cuprinse între 35 şi aproape 50 de ani - n. red.) au în spate două generaţii complet diferite. Generaţiile Z şi Y sunt singurele generaţii din istoria lumii care, deşi sunt mai tinere, au oportunitatea, dar şi obligaţia să-i înveţe pe cei mai vârstnici. În toate companiile trebuie să existe aceşti tineri, ei pot crea un business şi o perspectivă care este mult mai adaptată la prezent“, a spus Mihaela Perianu, managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane AIMS România, dar şi al companiei de training Dale Carnegie Training România.

Ea a fost prezentă la conferinţa organizată de asociaţia care reuneşte peste 400 de specialişti în resurse umane HR Club împreună cu Şcoala de Valori.

Cele două generaţii sunt cele mai conectate la noile tehnologii, dar au şi o deschidere mai mare faţă de noile instrumente prin care pot fi asamblate afacerile. „Generaţiile următoare nu au această capacitate de adaptare la nou, credem că aşa cum am construit noi lumea este bine. Noi pregătim generaţiile de tineri pentru nişte meserii despre care nu ştim nimic, nu ştim ce meserii vor fi în viitor“, a mai spus Mihaela Perianu. În acelaşi timp, Silvia Bogdan, head of corporate Engagement în cadrul Şcolii de Valori, a prezentat rezultatele unei cercetări realizate pe parcursul a circa trei ani în rândul tinerilor până în 25 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO