Companii

Declinul celui mai mare pariu românesc pe comerţul alimentar: După investiţii de peste 100 mil. euro, Patriciu aşteaptă insolvenţa Mic.ro şi miniMax

Declinul celui mai mare pariu românesc pe comerţul alimentar: După investiţii de peste 100 mil. euro, Patriciu aşteaptă insolvenţa Mic.ro şi miniMax

Autor: Cristi Moga, Cristina Roşca

15.02.2012, 11:31 6790

Omul de afaceri Dinu Patriciu, considerat drept unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România, a surprins în 2010 toată piaţa de retail când a "declarat război" reţelelor străine din comerţ şi a început dezvoltarea magazinelor Mic.ro şi Mac.ro (fostele miniMax), dar în mai puţin de doi ani a ajuns să aştepte decizia instanţelor de deschidere a procedurii insolvenţei, toate magazinele având obloanele trase. La mai puţin de două săptămâni după ce a cerut insolvenţa primului său pariu în retail, lanţul de magazine Minimax Discount, omul de afaceri Dinu Patriciu a cerut şi insolvenţa Mic.ro.

Investiţia în acest business poate fi estimată la circa 100 de milioane de euro. Reprezentanţii companiei susţineau că bugetul pentru un magazin Mic.ro ajunge la aproximativ 90.000 de euro. Reţeaua ajunsese la peste 800 de unităţi, astfel că doar acest business a costat în jur de 70 de milioane de euro.

Citiţi aici De unde a finanţat Patriciu cu 35 mil. euro dezvoltarea afacerii Mic.ro


Deşi promitea 2.000 de magazine de cartier fixe şi mobile (cu camioane), începând cu anul trecut probleme cu alimentarea cu marfă au apărut la cel mai extins lanţ de magazine din România. Tot anul trecut au început şi dosarele de insolvenţă să apară. Acum numărul lor se învârte în jurul valorii de 20.

Vel Pitar, Meridian Taxi sau Flasher Business Group sunt doar câteva nume de creditori care au cerut insolvenţa celui de-al doilea pariu în retail al lui Dinu Patriciu. Omul de afaceri a renunţat însă atât la mic.ro cât şi la Minimax Discount - ambele reţele fiind închise.

Citiţi aici De ce a cerut Ţiriac insolvenţa afacerii lui Patriciu

Tot în 2010 Patriciu a plătit câteva milioane de euro pentru a cumpăra reţeaua de 31 de supermarketuri miniMax şi a investit în deschiderea altor 27 de magazine, un buget mediu de circa 250.000 de euro. Astfel, investiţia totală în aceste magazine, care urmau a fi rebranduite sub numele Mac.ro, poate fi estimată la circa 20 de milioane de euro.

Citiţi aiciPovestea insolvenţei magazinelor miniMax

Pentru ambele firme care controlează aceste reţele - Mic.ro Retail şi Minimax Discount - Patriciu a solicitat intrarea în insolvenţă, care înseamnă fie un timp de răgaz, în vederea reorganizării, fie falimentul.

Patriciu nu a mizat doar banii săi în aceste afaceri, accesând finanţări de aproximativ 45 de milioane de euro în perioada 2010-2011 de la BCR, UniCredit Ţiriac Bank, BRD, Raiffeisen şi UniCredit Leasing, potrivit datelor de la Arhiva de Garanţii Mobiliare.

În plus, o bună parte din marfa vândută nu a fost achitată, astfel că numeroşi furnizori au depus la rândul lor cereri pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, cu speranţa de a mai recupera o parte din bani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO