Companii

Distribuitorul de ţigări, cartele telefonice şi cafea Punctual Comimpex Cluj se aşteaptă la stagnarea afacerilor

Distribuitorul de ţigări, cartele telefonice şi cafea...

Autor: Laurentiu Cotu

16.03.2015, 00:00 419

Compania Punctual Comimpex din Cluj-Napoca, o afacere în distribuţia de ţigări, cafea şi cartele telefonice deţinută de antreprenorul Vasile Mureşan, şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de aproximativ 360 mil. lei (81 mil. euro), nivel similar cu cel din 2014, ca urmare a scăderii pieţei de ţigarete. În 2014, afacerile companiei din Cluj au crescut cu 11% faţă de anul anterior. Clujenii acoperă în special mediul rural, în şapte judeţe din nord-vestul ţării. „Preconizăm pentru acest an o cifră de afaceri la acelaşi nivel ca în 2014, ce rezultă dintr-o scădere a pieţei ţigaretelor. Avem în vedere pentru acest an înnoirea parţială a parcului auto şi perfecţionarea programului IT“, a declarat pentru ZF Transilvania Vasile Mureşan, administratorul companiei Punctual Comimpex. Furnizorii clujenilor sunt companiile producătoare şi importatoare de ţigarete din România (BAT, JTI, Philip Morris, China Tobacco Hongta Hering), iar clienţii provin în principal din mediul rural, din zona ariei proprii de distribuţie. Compania are peste 5.000 de clienţi, cea mai mare parte fiind din zona rurală. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO