Companii

DNA suspendă falimentul companiei care a operat Blue Air

DNA suspendă falimentul companiei care a operat Blue Air

Autor: Andreea Neferu

22.01.2014, 21:27 3850

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut suspendarea timp de două luni a intrării în faliment a Bata Sky Imobiliare (fosta Blue Air Transport Aerian, firma pe care a fost înregistrat operatorul low-cost Blue Air până anul trecut), în contextul în care a început urmărirea penală împotriva acesteia pentru infracţiuni de evaziune fiscală (TVA dedusă nelegal) care au adus statului prejudicii de 9 mil. lei.

Cererea DNA a fost admisă de Tribunalul Bucureşti, însă poate fi atacată prin recurs. „Se efectuează acte de urmărire penală faţă de învinuita persoană juridică Blue Air Transport Aerian (actualmente Bata Sky Imobiliare) sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de evaziune fiscală“, potrivit unui răspuns transmis ZF de către DNA.

Bata Sky Imobiliare nu mai are nicio legătură cu firma care operează în prezent avioanele Blue Air, Blue Air- Airline Management Solutions.

În afară de Bata Sky Imobiliare, DNA a început urmărirea penală şi faţă de Nelu Iordache, fost administrator al Blue Air Transport Aerian (aflat în arest pentru de­turnare de fonduri în construcţia autostrăzii Nădlac-Arad), Mirela Tudorache Secan, director de marketing al aceleiaşi companii, precum şi faţă de alte două persoane, Imad Ali şi Dwadari Mohamen Najib, despre care nu există alte informaţii. Este pentru prima oară când DNA intervine într-un proces de faliment al unei firme pentru a cerceta infracţiuni de natură economică, potrivit informaţiilor ZF.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.01.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO