Companii

Dragoş Petrescu, preşedintele HORA: Peste 80% dintre jucătorii din restaurante şi cluburi nu au aviz ISU. Cerem un termen de şase luni pentru obţinerea lui

Dragoş Petrescu, preşedintele HORA: Peste 80% dintre...

Autor: Corina Mirea

16.11.2015, 13:06 863

Toate restaurantele, cluburile şi barurile (cu o suprafaţă mai mare de 200 de mp) care trebuie să îşi înnoiască autorizaţiile de funcţionare de la 1 ianuarie şi care nu au şi  autorizaţie de la ISU ar putea fi închise de anul viitor pentru că autoriăţile nu mai acceptă ca jucătorii din această industrie să funcţioneze ca până acum.  "Pericolul" pentru jucătorii din segmentul de restaurante, cluburi şi baruri vine în contextul evenimentului din clubul Colectiv, din data de 30 noiembrie, în urma căruia au decedat 56 de persoane până în prezent şi au fost rănite alte câteva sute. Evenimentul a avut o asemenea amploare din cauza măsurilor de siguranţă deficitare în privinţa incendiilor, situaţie care se regăseşte în multe alte cazuri.

Incendiul din clubul Colectiv a scos la iveală şi faptul că peste 90% din şcolile din România nu deţin autorizaţii pentru astfel de situaţii, chiar şi spaţiile de evenimente de mari dimensiuni precum Sala Palatului sunt în acelaşi stadiu.

Astfel, cei care deţin sau administrează astfel de spaţii trebuie să obţină avizul de pază şi securitate împotriva incendiilor în mai puţin de două luni, dacă vor să mai obţină şi autorizaţia de funcţionare de la 1 ianuarie şi astfel să nu pună lacătul pe uşi.

“Cerem un termen de şase luni pentru obţinerea avizului, fără a fi suspendată activitatea operatorilor HoReCa. Toate companiile trebuie să aibă acest aviz, dar acest lucru se poate întâmpla după ce acestea angajează un expert, fac un scenariu de foc, îl implementează şi depun dosarul. Nu poţi face toate acestea peste noapte, mai ales că peste 80% dintre jucătorii din domeniu nu au avizul ISU fie pentru că cei de la ISU nu au reuşit să le analizeze dosarul, fie pentru că nici nu l-au depus până acum”, a spus Dragoş Petrescu, preşedintele HORA (Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România) şi proprietarul grupului de restaurante City Grill. El a fost prezent astăzi la un eveniment prin care HORA cere autorităţilor să nu închidă unităţile de profil care nu au avizul ISU şi să le dea acestora o perioadă de respiro în care să se poată pună la punct în acest sens. 

În prezent, pe piaţa locală există circa 12.700 de companii care activează pe segmentul barurilor şi în jur de 11.000 care au drept cod CAEN “Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie”, ambele generând afaceri cumulate de aproape 7 miliarde de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. Date despre câte dintre acestea au sau nu autorizaţie pentru paza şi securitatea împotriva incendiilor (eliberată de Inspectoratul pentru Stiuaţii de Urgenţă - ISU) nu au fost înaintate până în prezent, însă imediat după producerea incendiului din clubul Colectiv unii patroni de cluburi din Bucureşti şi din ţară au anunţat că îşi închid afacerile temporar sau chiar permanent pentru că au constatat că pun în pericol viaţa clienţilor (cum ar fi clubul Expirat din Capitală sau Goblin). Goblin este unul dintre localurile deţinute de unul dintre acţionarii clubului Colectiv.

În ultimele săptămâni, autorităţile au închis mai multe astfel de businessuri sau au aplicat diverse amenzi patronilor tocmai pentru că nu deţineau autorizarea de la ISU. În ultima săptămână, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov a făcut controale în 109 cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf şi spectacole şi mall-uri. ISU a descoperit astfel 390 de nereguli în ceea ce priveşte securitatea la incendiu şi au fost date 367 de sancţiuni, dintre care 105 amenzi în valoare totală de 768.000 de lei şi 262 de avertismente. Totodată, un club a fost amendat cu 30.000 de lei pentru nereguli grave şi s-a decis şi închiderea localului până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

Printre problemele descoperite se mai numără: căile de evacuare îngustate prin amplasarea de materiale combustibile, uşa de evacuare se deschide în sens invers, exploatarea conductorilor electrici neprotejaţi corespunzător, neverificarea periodică a instalaţiilor de gaz şi electricitate, nemarcarea căilor de evacuare cu indicatoare standardizate, existenţa materialelor din lemn (plafon, scară de evacuare) neignifugate şi lipsa hidranţilor interiori, neechiparea sau nemarcarea corespunzătoare a acestora.

Procurorii militari de la DNA au deschis un dosar penal şi au pus sub acuzare doi angajaţi de la ISU Bucureşti - Ilfov, respectiv căpitanii Antonina Radu şi George Petrică Matei. Aceştia sunt acuzaţi că au permis funcţionarea în continuare a firmei care deţine clubul Colectiv, deşi ştiau că nu avea autorizaţie de securitate la incendiu şi, mai mult, nu au luat nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere.

Fostul primar Cristian Popescu Piedone şi două angajate de la Primăria Sectorului 4 - Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale, şi Luminiţa Larisa Ganea, angajată la acelaşi serviciu sunt în arest preventiv din 7 noiembrie, ca urmare a evenimentului din clubul Colectiv.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO