Companii

E.ON a finalizat o investiţie de 35 mil. lei în creşterea securităţii furnizării energiei

E.ON a finalizat o investiţie de 35 mil. lei în...

Autor: Carol Dan

23.03.2015, 00:00 101

Compania E.ON Distribuţie România Târgu Mureş, din grupul german de utilităţi E.ON, a finalizat o investiţie în valoare de 35 milioane de lei (aproape 8 milioane de euro) pentru introducerea sistemului SCADA în staţiile electrice, cu scopul creşterii securităţii în furnizare.

Prin sistemul SCADA compania monitorizează şi controlează în timp real funcţionarea instalaţiilor electrice pe care le deţine, putând să intervină de la distanţă pentru corectarea abaterilor de la funcţionarea normală a reţelei de distribuţie a electricităţii, potrivit unui comunicat al E.ON Distribuţie România.

Valoarea totală a proiectului a fost de 34,99 milioane de lei. Investiţia a provenit dintr-o asistenţă financiară nerambursabilă de 13,3 milioane lei (88% din partea Fondului European de Dezvoltare Regională şi 12% de la bugetul de stat) şi fonduri proprii E.ON Distribuţie România de 21,6 milioane lei.

Compania a fost înfiinţată în luna ianuarie prin fuziunea E.ON Moldova Distribuţie şi E.ON Gaz Distribuţie.

E.ON Distribuţie România a bugetat pentru acest an investiţii de 197 milioane de lei (44,6 milioane de euro), în scădere cu 11% faţă de nivelul de 222 milioane de lei din 2014, cel mai ridicat de la cumpărarea de către grupul german E.ON a distribuţiei de energie din regiunea Moldovei.

În comunicat se menţionează că, în urma investiţiilor, numărul întreruperilor în alimentare cu energie a clienţilor E.ON din România a scăzut cu 37% faţă de 2008, iar durata acestora a coborât cu 55%.

Grupul E.ON este activ, în România, pe piaţa furnizării şi distribuţiei de gaze naturale şi energie electrică, deservind aproximativ trei milioane de clienţi în 20 de judeţe din Transilvania şi Moldova.

La finalul anului trecut, E.ON avea 6.523 de angajaţi în România, în scădere de la 6.903 angajaţi în 2013, pe fondul transferurilor efectuate în cadrul diviziilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO