Companii

E vremea să câştigăm pieţele pierdute, spun producătorii de mobilă. Planurile merg până în Turkmenistan

E vremea să câştigăm pieţele pierdute, spun producătorii de mobilă. Planurile merg până în Turkmenistan

Producătorii spun că 80% din mobila expusă la târg vine din colecţii noi

Autor: Ioana David

08.09.2011, 00:06 720

Producătorii de mobilă îşi încearcă din nou puterile pe pieţele externe, unde sunt acum pe val, după ce partenerii cu care lucrau înainte de criză şi pe care i-au pierdut în favoarea asiaticilor se arată interesaţi din nou de mobila românească, potrivit participanţilor la salonul de profil de la Romaero. Interesul a ajuns până în Turkmenistan, acolo unde în octombrie firma Simex (din Şimleu Silvaniei) şi-a programat să deschidă un magazin propriu.

"Cu doi-trei ani înainte de criză marii dealeri s-au orientat către Asia, iar atunci producătorii ro­mâni care lucrau pentru mărci consacrate s-au în­chis. Acum ei se întorc către vechii producători. Ro­mânii oferă discreţie, loialitate, dar şi calitate", a spus Daniel Egri, directorul general al pro­du­că­to­rului Mobex din Târgu Mureş. Compania a înre­gis­trat anul trecut o cifră de afaceri de 36,7 mil. lei (8,7 mil. euro), un profit de 2,3 mil. lei (0,5 mil. euro) şi 676 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

La Salonul Internaţional de Mobilă, Echipa­men­te şi Accesorii, care a început ieri la Romexpo şi care ţine cinci zile, Mobex avusese în primele două ore de la deschidere trei clienţi. Compania pro­duce mobilă clasică, iar cele mai scumpe produse sunt cele dintr-un dormitor de 4.000 de euro. Egri speră să vândă 15-20 astfel de dor­mi­toare până la sfârşitul anului atât la export, cât şi pe piaţa internă. Ponderea exportului în cifra de afaceri este de 80%.

S-a întors roata

"Fabricile româneşti încep să câştige din competitivitatea pierdută în ultimii ani. Clienţii (externi - n. red.) se întorc în Europa Centrală şi de Est să cumpere produsele pe care chinezii nu ştiu să le facă bine sau pe care italienii le fac prea scump", a spus Mihail Gîdei, directorul general al Samus Mex SA, una dintre fabricile grupului Mobexpert. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de 19,9 mil. lei (4,7 mil. euro), pierderi de 6,3 mil. lei (1,5 mil. euro) şi 303 angajaţi, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Samus Mex este prima firmă din grupul Mobexpert, controlat de omul de afaceri Dan Şucu, care participă la un târg de mobilă de pe piaţa locală, după mai mulţi ani în care nu a fost interesată de astfel de expoziţii locale, preferând să meargă numai la cele internaţionale.

Compania este în situaţia în care reintră pe pie­ţele externe după ce anul trecut a pierdut un client care îi aducea 50% din cifra de afaceri. "Am avut o poziţie nesănătoasă cu acel client, cu care por­nisem de la 90% pondere în afaceri şi cu care aveam un contract de exclusivitate. Acum suntem în poziţia favorabilă în care ne permitem luxul să ne alegem clienţii. Nu ne grăbim", a spus Gîdei.

Cu ochii la Turkmenistan şi Bulgaria

Cele mai ambiţioase planuri la Târgul de Mobilă au fost anunţate de cei de la Simex din Şimleu Silvaniei. Compania are 12 magazine în România şi mai multe magazine în afara ţării, dar este şi producător. Simex şi-a propus ca în octombrie anul acesta să intre în Turkmenistan prin deschiderea primului magazin. Relaţiile co­mer­ciale ale României cu această ţară sunt extrem de mici, în primele patru luni ale anului expor­turile fiind de numai 4,7 mil. euro.

"Turkmenistan nu este o piaţă foarte mare, dar Kazahstan este la doi paşi. În plus, ţările din zona Mării Caspice sunt bogate", a spus Cristian Bilţ, preşedintele Simex, care produce mobilier de artă, clasic. Compania mai vrea să deschidă şi la Sofia (Bulgaria). Simex a avut în 2010 o cifră de afaceri de 14,8 mil. euro, iar anul acesta şi-a propus un avans de 5%, potrivit lui Bilţ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO