Energie

Acţiunile Rompetrol Rafinare au închis în creştere cu 15%. Evoluţia ar putea continua şi miercuri

Acţiunile Rompetrol Rafinare au închis în creştere cu...

Autor: Marius Oncu

15.12.2015, 19:28 500

Numărul mare de ordine de cumpărare introduse în piaţăîn a doua parte a şedinţei la preţul maxim al zilei, dar fără contraparte la vânzare indică o posibilă continuare a trendului pozitiv şi miercuri.

CEFC China Energy Company a convenit preluarea unei participaţii de 51% la KMG International, în cadrul unor acorduri în valoare totală de 4 miliarde de dolari semnate luni la Beijing, în industria petrolului şi gazelor, telecomunicaţii şi energie nucleară, potrivit Reuters. O sursă apropiată situaţiei a evaluat KMG International la 500 milioane dolari-1 miliard de dolari.

Cotaţia Rompetrol Rafinare a atins preţul maxim posibil pe parcursul zilei de marţi, de 0,0482 lei/acţiuni, în jurul orei 13:00 şi s-a menţinut la acest nivel până la finalul zilei, cu excepţia a câteva schimburi.

Pe parcursul şedinţei bursiere au fost tranzacţionate 2,35 milioane de acţiuni cu valoare de 111.284 lei, după ce în această lună totalul schimburilor a atins cu greu câteva mii de lei pe şedinţă.

Cu o oră înainte de închiderea bursei, în piaţă existau ordine de cumpărare pentru aproximativ 1 milion de acţiuni, la preţul maxim de 0,0482 lei/titlu, însă fără să găsească vânzător. Ultima tranzacţie a fost perfectată cu aproape o oră şi jumătate înainte de închiderea pieţei.

KMG International este cel mai mare acţionar al Rompetrol Rafinare, cu 48,1% din titluri, urmat de stat, cu 44,69% din acţiuni, în timp ce în posesia altor acţionari se află pachete însumând 7,19%.

Creşterea puternică a preţului acţiunilor a fost susţinută de aşteptările investitorilor ca acţionarul KMG International să fie obligat să facă o ofertă publică de preluare pentru restul acţiunilor.

"În piaţă există ordine pentru aproximativ un milion de acţiuni la preţul maxim. Vânzătorii au luat, însă o pauză. După cum arată piaţa acum, vor fi creşteri şi mâine. Depinde foarte mult de ce se afă în spatele acestui avans al cotaţiei. Piaţa mizează pe faptul că ar putea fi nevoiţi (KMG International, n.r.) să facă o ofertă de preluare. Este discutabil şi ultimul cuvânt îl are ASF. Legea nu e foarte clară. Pe de altă parte au sens şi aşteptările investitorilor ca preluarea controlului de către investitori chinezi să aducă perspective pentru o dezvoltare a companiei", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operaţiuni al SSIF Estinvest, Marcel Murgoci.

Într-un comunicat al KMG International se arată că a fost încheiat un memorandum de înţelegere între KazMunayGas şi CEFC China Energy Company Limited, pentru crearea şi dezvoltarea la nivel internaţional a unui parteneriat strategic în sectorul de petrol si gaze.

"În cadrul memorandumului, CEFC şi-a exprimat intenţia de a prelua o parte din acţiunile deţinute de KMG în cadrul KMG International şi, în acest sens, a transmis către unicul acţionar, KMG, o propunere de preluare", se arată în comunicat.

KMG International este deţinută integral de KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.

La nivel european, KMG International deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania, Georgia. Grupul operează două rafinării - Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

CEFC China Energy Company Limited derulează operaţiuni în industria petrolului şi gazelor şi în sectorul financiar în aproximativ 15 ţări. Cu o cifră de afaceri de circa 30,5 miliarde de euro în 2014 şi peste 20.000 de angajaţi în întreaga lume, compania s-a situat printre primele 500 cele mai importante companii capitalizate la nivel mondial şi printre primele 500 celemai influente branduri din lume.

CEFC, care îşi desfăşoară majoritatea activităţilor în Shanghai şi Beijing, şi-a dezvoltat echipa de trading în Singapore, angajând 12 manageri de la grupurile energetice PetroChina şi Sinopec, precum şi alţi foşti directori cu experienţă în achiziţii în industria energetică.

Grupul KMG International (fostul Rompetrol Grup) a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 11,4 milioane dolari, faţă de pierderi de 30 milioane dolari în perioada similară din 2014, chiar dacă afacerile au scăzut, ca urmare a declinului cotaţiei ţiţeiului la nivel internaţional.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO