Austriecii de la OMV dau frâiele strategicului Petrom unei scoţience din BP. Mariana Gheorghe pleacă înainte de terminarea mandatului. Care era graba? În peste un deceniu, profitul adus a fost de 23 de miliarde de lei

10 ian 2018 Autor: Roxana Petrescu

♦ Mariana Gheorghe (61 de ani) îşi încheie mandatul la conducerea OMV Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze. Mişcarea marchează una dintre ele mai puternice schimbări din mediul de business local şi pune punct unui mandat început în vara anului 2006 care a produs transformări semnificative în structura acestei companii strategice. În mod normal, mandatul Marianei Gheorghe ar fi trebuit să se termine în primăvara anului 2019 ♦ În locul ei, a fost adusă o străină, Christina Verchere, un executiv de la gigantul BP, care va superviza inclusiv proiectul pe care Petrom îl are în desfăşurare cu ExxonMobil în Marea Neagră. Christina Verchere a fost numită ieri până în aprilie 2019, adică pentru cât a mai rămas din mandatul Marianei Gheorghe, nefiind foarte clar ce se întâmplă după această dată ♦ Reprezentanţii statului, care mai are 20% din Petrom, nu au putut fi contactaţi pentru a comenta mutarea oarecum surprinzătoare de la vârful celei mai mari companii din energia locală.

„Mă voi gândi dacă mai vreau sau nu un mandat la con­ducerea Petrom. Probabil voi lăsa ocazia şi altcuiva să mă urmeze“, spunea Mariana Gheorghe la finalul anului trecut în cadrul ultimului său interviu acordat ZF în funcţia de CEO.

Anunţul privind schimbarea Marianei Gheorghe a fost făcut la scurt timp după întrevederea de ieri dintre Rainer Seele, CEO-ul OMV, grupul austriac care controlează Petrom, şi preşedintele Klaus Iohannis.

Aceasta a fost prima întâlnire pe care preşedintele României a avut-o anul acesta cu un reprezentant al mediului de business, iar potrivit informaţiilor disponibile Mariana Gheorghe nu ar fi participat la această întrevedere, delegaţia fiind compusă exclusiv din membri ai OMV.

„În şedinţa de astăzi (ieri, 9 ianuarie - n.red.), Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom S.A. a numit-o pe Christina Verchere în funcţia de Preşedinte al Directoratului şi Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom SA. În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia, în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018. Înainte de şedinţa Consiliului de Supraveghere de astăzi, Mariana Gheorghe a renunţat la man­datul de Preşedinte al Directoratului şi CEO al OMV Petrom SA. Renunţarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcţia, cel mai târziu pe 20 mai 2018“, au comunicat reprezentanţii Petrom Bursei de Valori.

 

Cine a luat decizia?

Decizia înlocuirii unui membru din directoratul Petrom este luată de către Comitetul Prezidenţial şi de Nomi­nalizare al companiei. În acest moment, membrii Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare sunt: Rainer Seele (pre­şedinte), Manfred Leitner (vice­preşedinte), Sevil Shhaideh (membru) şi Joseph Bernhard Mark Mobius (membru).  „După 12 ani extrem de intenşi petrecuţi la OMV Petrom, consider că este momentul să renunţ la această funcţie şi Christina Verchere şi o nouă generaţie de lideri să continue construcţia unei companii puternice. Sunt onorată că am fost implicată în transformarea OMV Petrom şi în dez­vol­tarea potenţialului său de creştere“, a spus Mariana Gheorghe în anunţul dat ieri de companie.

Deşi pe lista scurtă privind succesorii Marianei Gheorghe se aflau şi câţiva români, printre care şi Gabriel Selischi, până la urmă balanţa a înclinat către un manager străin.  Gabriel Selischi, care a făcut parte din conducerea Petrom până la începutul anului 2016, a fost res­ponsabil pentru activitatea de upstream (explorare şi producţie) de la 1 sep­tembrie 2013. Balanţa a înclinat însă spre un manager străin, chiar dacă statul român este reprezentat în Consiliul de Supraveghere al Petrom de doi membri.

 

Cine este noul CEO al Petrom?

Potrivit informaţiilor disponibile, Christina Verchere este regional president pentru Asia-Pacific în cadrul BP, desfăşurându-şi activitatea din Jakarta, Indonezia. Verchere lucrează în cadrul BP din 1999 şi este absolventă a Universităţii din Aberdeen, fiind specializată în economie.

„OMV Petrom este o companie remarcabilă, cu un potenţial imens, cu expertiză şi angajaţi de primă clasă. Sunt încântată să-mi asum această responsabilitate şi entuziasmată în ceea ce priveşte mutarea la Bucureşti“, a spus Verchere.

Rainer Seele, preşedintele consiliului de supraveghere al OMV Petrom şi şeful OMV, a spus că alegerea lui Verchere a avut loc „după o evaluare complexă şi detaliată a candidaţilor externi şi interni, condusă de Consiliul de Supraveghere“.

Potrivit celor mai recente informaţii financiare, OMV Petrom a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut vânzări de aproape 14,3 miliarde de lei, cu 20% mai mari faţă de perioada similară din 2016.

Profitul net raportat de OMV Petrom pentru această perioadă a fost de 1,8 miliade de lei, mai mult decât dublu faţă de 2016, acestea fiind rezultatele con­­solidate. Compania îşi va anunţa re­zul­tatele preliminare pentru 2017 pe 21 fe­­bruarie, acestea fiind printre cele mai aşteptate rezultate de pe bursă.

Cifrele unui mandat de 12 ani 

Potrivit datelor publicate strict pentru OMV Petrom SA, în perioada mandatului Marianei Gheorghe, compania a generat profituri de peste 23 de miliarde de lei.

Mariana Gheorghe s-a aflat la cârma Petrom în perioade de maxime istorice în ceea ce priveşte preţul barilului de petrol, dar şi în perioada de criză care a urmat imediat după prăbuşirea Lehman Brothers.

În mandatul ei, pentru prima dată în istoria de business a România, Petrom a depăşit pragul de profit net de un miliard de euro, în 2013.

Mariana Gheorghe a luat decizii de business dure, aşa cum a fost închiderea rafinăriei Arpechim, în 2011, în mandatul ei circa 20.000 de oameni părăsind structurile Petrom.

Pe de altă parte, este managerul care a gestionat intrarea Petrom în noi linii de business, cum ar fi producerea de energie electrică prin investiţia în unitatea de la Brazi, dar şi începerae colaborării cu ExxonMobil pentru explorarea la mare adâncime în Marea Neagră, proiect din care se aşteaptă producţii semnificative de gaze naturale. 

Mariana Gheorghe a preluat conducerea Petrom în vara anului 2006, după 13 ani de experienţă acumulată în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Până ieri a fost cea mai puternică româncă din mediul de afaceri local.

 

O scoţiancă de 46 de ani la cârma petrolului românesc

Christina Verchere, cea care va prelua cel târziu la finalul lunii mai conducerea OMV Petrom, este regional president pentru Asia-Pacific în cadrul BP, desfăşurându-şi activitatea din Jakarta, Indonezia. Verchere lucrează în cadrul BP din 1999 şi este absolventă a Universităţii din Aberdeen, fiind specializată în economie. „OMV Petrom este o companie remarcabilă, cu un potenţial imens, cu expertiză şi angajaţi de primă clasă. Sunt încântată să-mi asum această responsabilitate şi entuziasmată în ceea ce priveşte mutarea la Bucureşti“, a spus ieri Verchere în anunţul privind numirea sa la vârful Petrom. Rainer Seele, preşedintele consiliului de supraveghere al OMV Petrom şi şeful OMV, a spus că alegerea lui Verchere a avut loc „după o evaluare complexă şi detaliată a candidaţilor externi şi interni, condusă   de Consiliul de Supraveghere“. Potrivit celor mai recente informaţii financiare, OMV Petrom a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut vânzări de aproape 14,3 miliarde de lei, cu 20% mai mari faţă de perioada similară din 2016.

Profitul net raportat de OMV Petrom pentru această perioadă a fost de 1,8 miliade de lei, mai mult decât dublu faţă de 2016, acestea fiind rezultatele consolidate.

 

Cine este omul care conduce OMV

Rainer Seele a preluat conducerea OMV în 2015, fiind cunoscut ca un susţinător al întăririi legăturilor economice şi politice cu Rusia, prieten personal al şefului Gazprom Alexander Medvedev. La momentul numirii sale, Seele era preşedintele boardului executiv (post echivalent cu cel de director general) al companiei petroliere germane Wintershall. De profesie chimist, Rainer Seele şi-a început cariera în 1987 ca cercetător în cadrul producătorului chimic BASF, iar în 1996 s-a transferat la Wintershall, deţinută integral de BASF, pentru a prelua conducerea departamentului de planificare strategică. În 2002, Rainer Seele a devenit membru al conducerii executive a Wintershall, responsabil cu comerţul cu gaze naturale, iar în 2009 a devenit preşedinte al boardului executiv al companiei petroliere. Din această poziţie, Seele a întărit cooperarea energetică cu Rusia, în condiţiile în care Wintershall şi Gazprom erau parteneri în mai multe activităţi, inclusiv explorarea petrolieră şi comerţul cu gaze. Cele două companii controlează fiecare jumătate din acţiunile WIEE.

Firma este înregistrată în Elveţia şi importul de gaze naturale către România.

 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.01.2018

 
Cuvinte cheie:
mandat
, petrom
, mariana gheorghe
, bp
, omv
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide