Energie

Cel mai puternic om din energie

Cel mai puternic om din energie

Autor: Roxana Petrescu

09.03.2017, 00:33 868

„Nu mai trăim vremurile de aur ale UE în care cuvântul de ordine era competiţie, interconectare, suntem într-o situaţie geopoltică în care revine problema securităţii energetice. Rolul statului rămâne extrem de important“, Corneliu Bodea, CEO Adrem, companie de soluţii energetice şi industriale, şi preşedinte al CRE (Centrul Român al Energiei).

„Dacă ne uităm la marile grupuri convenţionale, majoritatea au durata de extindere depăşită. Ce punem în loc? Ne uităm cum cade Turceniul (una dintre cele mai mari termocentrale din România - n.red.)? Fără schemă de sprijin investitorii nu pun banii. Rolul statului rămâne astfel fundamental. Este cel care poate dicta regulile jocului“, Valeriu Binig, partener în cadrul departamentului de servicii de consultanţă în afaceri, EY România. 

Citatele de mai sus au fost extrase după două zile de conferinţă ZF Power Summit’17, eveniment care a avut loc la finalul lunii februarie. Sunt doar câteva. Data viitoare să faceţi bine să nu lipsiţi.

ZF Power Summit, proiect gândit de ZF şi dedicat în exclusivitate pieţei de energie, petrol şi gaze, a ajuns la cea de-a şasea ediţie, tema de anul acesta fiind Energia Viitorului (Fuel for the Future). În ciuda acestei teme, niciodată până acum nu a existat un mesaj mai puternic privind rolul fundamental pe care statul îl joacă în acest domeniu, mai ales în România. Într-o piaţă care se doreşte tot mai liberalizată, tot mai aliniată la preţuri şi tendinţe europene, rolul statului devine cheie.

De ce?

România nu îşi permite şi nu are de ce să plătească un preţ la gaze similar cu cel din UE din simplul motiv că românul este mai sărac decât austriacul.

România nu îşi permite să renunţe la reactoare nucleare sau la termocentrale pentru că aşa fac ţări cu flote de generare state of the art. Iernile nu se trec cu eoliene, aşa că înlocuirea marilor unităţi este obligatorie. Şi încă ceva. Eolienele acelea vor fi plătite de noi toţi, prin facturi. Nu ne-a întrebat nimeni dacă le vrem. Dacă acesta este jocul, atunci cred că putem finanţa şi reactoare nucleare, ajutând astfel o întreagă industrie locală, nu producători de morişti cu fabrici în Germania sau Danemarca care iau piuliţe de aici, în cel mai bun caz.

Este frumoasă discuţia despre fel şi fel de găselniţe inteligente, dar în România în 2015 consumatorii au stat în beznă 5 ore. În Italia au stat 20 de minute.

În România jumătate din case ard lemne pentru căldură.

În România stai 8 luni de zile să-ţi legi casa la reţeaua de gaze.

În România un consumator stă 182 de zile să-şi lege un depozit la reţeaua de energie. În Iraq durează mai puţin.

În România energia costă mai mult decât în Ungaria, dar paradoxal ungurii îşi încarcă telefoanele cu electricitate făcută de Hidroelectrica.

În România industria chimică moare, dar se fac conducte pentru a duce gazul din Marea Neagră în Austria.

„Energia este un bun fundamental pentru progresul societăţii. Acesta este modul smart de a vedea sectorul pe termen lung“, a spus Andrea Valcalda, head of sustainability în cadrul Enel, grup deţinut de statul italian, tot la ZF Power Summit’17.

Concurenţa adevărată în sectorul energetic este o glumă, un lux pe care niciun stat nu şi l-a permis. Nu este cazul să facă România extravaganţe.

La Ministerul Energiei tocmai a venit un om nou. Să-i spună cineva că este cel mai puternic jucător din energie şi să-şi ia treaba în serios.

Mai multe detalii pe www.zf.ro, E-paper Energie 2017

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO