Energie

Comisia Europeană a început procedura oficială de investigare după ce concluziile preliminare arată ajutor de stat ilegal în cazul energiei ieftine pentru ArcelorMittal

Autor: Roxana Petrescu

06.07.2012, 11:27 460

Comisia Europeană a decis să iniţieze procedura oficială de investigare în ceea ce priveşte potenţialul ajutor de stat oferit către ArcelorMittal Galaţi şi altor membri ai grupului pe baza contractelor de furnizare de energie electrică încheiate cu Hidroelectrica în 2009 şi 2010 pe bursa de energie OPCOM, se arată într-un document publicat la finele lunii trecute în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

“Comisia formulează concluzia că tarifele preferenţiale la energie electrică în favoarea grupului ArcelorMittal din România constituie ajutoare de stat ilegale şi consideră cu titlu preliminar că tarifele respective nu îndeplinesc condiţiile de compatibilitate cu piaţa internă”, se mai arată în documentul publicat.
 
Astfel, în 2009 Arcelor Mittal a plătit pentru energia luată de la Hidroelectrica un preţ de 138 de lei pe MWh iar în 2010 a plătit 130 de lei pe MWh. Combinatul şi-a asigurat în 2009 energia pentru 2010 iar în 2010 energia pentru 2011, semnând contracte cu Hidroelectrica pe o perioadă de un an. Numai în 2011 energia a ajuns pe bursa OPCOM la un preţ de peste 220 de lei pe MWh.
 
“Prin urmare, Hidroelectrica pare să fi pierdut un profit suplimentar pe care l-ar fi putut obţine din contractele din 2009 şi 2010. Dacă profitul unei întreprinderi constituie o resursă pentru proprietarii acesteia, pierderea unui profit suplimentar şi realist reprezintă o pierdere de resurse pentru proprietarii respectivi. În măsura în care 80,06 % din capitalul Hidroelectrica este deţinut de statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, măsurile în cauză par să implice o pierdere de venituri de către stat”, se mai arată în raportul preliminar al Comisiei Europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO