Energie

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care RWE Energie preia portofoliul de clienţi al Fidelis Energy

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care...

Autor: Roana Rotaru

25.05.2017, 18:05 308

Consiliul Concurenţei a aprobat tranzacţia prin care furnizorul de energie electrică şi gaze RWE Energie preia portofoliul de clienţi al Fidelis Energy, Consiliul Concurenţei hotărând că această tranzacţie nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

RWE Energie este controlată direct de către societatea Budapesti Elektromos Muvek Nyrt şi face parte din grupul RWE, grup activ pe pieţele europene de furnizare de energie şi gaze naturale.

Grupul RWE este lider european în domeniul energetic, fiind activ în producerea, transportul şi comercializarea de energie electrică şi gaze naturale.

RWE este cel mai mare producător de energie electrică din Germania şi al doilea ca mărime în Olanda, în timp ce pe piaţa gazelor naturale ocupă primul loc în Olanda şi locul trei în Germania. Totodată, Grupul RWE este al patrulea cel mai mare furnizor în Marea Britanie, atât pentru energie electrică, cât şi pentru gaze naturale.

În România, RWE s-a concentrat pe deservirea clienţilor non-casnici de energie electrică, portofoliul de furnizare gaze naturale fiind redus.

Fidelis, compania care şi-a vândut portofoiul de clienţi,  operează pe piaţa energiei electrice din România, ca furnizor de energie electrică, precum şi pe piaţa gazelor naturale.

Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul instituţiei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO