Energie

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie la sesizarea Transelectrica

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie la...

Autor: Dan Straut, Mediafax

04.01.2018, 13:23 327

„Transelectrica SA a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor ELM Electromontaj Cluj SA, Energobit SA, Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart SA şi Energotech SA, în cadrul a două licitaţii având ca obiect retehnologizare a staţiei 400/110/20kV Domneşti şi modernizarea staţiei electrice 220/110kV Râureni”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

„Practic, în cadrul celor două licitaţii organizate de Transelectrica, ofertantul ce se clasase pe primul loc în urma derulării etapei de licitaţie electronică a fost descalificat pentru că nu a răspuns sau a răspuns incomplet la solicitarea autorităţii contractante, iar contractul a fost atribuit ofertantului clasat pe locul al doilea, la un preţ mai mare”, se menţionează în comunicat.

„Pornind de la aspectele sesizate de autoritatea contractantă, analizăm toate licitaţiile de atribuire a lucrărilor respective, fiind posibilă o înţelegere pentru împărţirea contractelor. Este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din domeniul achiziţiilor publice, astfel încât, în final, să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În cadrul acestei investigaţii, în luna decembrie 2017, Autoritatea de Concurenţă a efectuat inspecţii inopinate la sediul companiilor, iar documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza Consiliului Concurenţei, în cadrul procedurii specifice de investigaţie. „Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei”, precizează Consiliul.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, „companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor”, mai arată Consiliul Concurenţei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO